Viața vrea ca eu să mă aleg. Din nou și din nou

Oare cum se simte să stau eu cu mine, fără să depind de nimeni care să mă completeze? 

Este vineri seară și este trecut de ora 9 – o oră la care de obicei sunt departe, printre oameni, în zgomot, în dans.

Încerc să-mi găsesc liniștea, respirațiile, adevărul.

Vreau să plec, vreau să rămân, vreau să mă plimb în ploaia ușoară de afară, vreau să dansez, vreau să cânt, vreau să fiu. 

Ce vreau să fiu, de ce vreau să fug de mine în solitudine?

Observ oboseala, dar totuși nu reușesc să iau o decizie. 

Copila, adolescenta și femeia din mine se luptă între ele. 

Aș ieși să văd oameni, dar oare chiar vreau ori copila din mine caută un anumit om, o poveste? 

Aș ieși să dansez, dar oare chiar vreau ori adolescenta din mine e încă înfometată după libertatea asta care i-a lipsit?

Parcă aș mânca ceva, dar nu mi-e atât de foame iar asta ar fi deja a treia seară la rând când aș exagera cu mâncatul. 

Nu mai cred în a-mi limita poftele, dar nu cred nici în excese mai ales atunci când observ că sunt și niște emoții care însoțesc foamea asta. 

Totuși am observat privindu-mă în oglindă că lipsa înotului îmi arată formele diferit. 

Observ o umbră din trecut care ar vrea să mă pedepsească pentru lipsa mișcării din ultimele trei săptămâni, pentru mâncat cartofi wedges în miez de noapte. 

Respir și îmi aduc aminte că sunt întreagă așa cum sunt. Și sunt demnă de iubire, de iubirea mea în primul rând.

Respir, mă așez pe pat și îmi dau voie să fiu, fără să simt nevoia să fac ceva. 

Femeia care sunt, femeia care am visat să fiu, femeia care devin vrea să rămân, să mă bucur eu de mine. 

Eu cu mine, în liniște, în răbdare, în încredere că viața nu mă lasă să pierd nimic din ce este pentru mine dacă aleg să rămân. 

Viața vrea ca eu să mă aleg. Din nou și din nou. 

Un fruct de Durian întreg doar pentru mine. 

În primele luni când îi simțeam mirosul pe stradă, voiam să fug de el. Acum mi se pare atât de aromat, de parfumat, de vanilat, îi ador până și textura cremoasă ca de prăjtură. E normal, de obicei fugim de ceea ce nu înțelegem.

O lumânare aprinsă.

Un film pentru mai târziu pe care l-am început acum o lună.

Un video cu vulnerabilitate în care recunosc miracolele din viața mea ori că viața mea, din acest moment, este un miracol. 

Am dimineți în care, fiind pe scuter în drum spre una din cafenelele favorite, privesc spre cer și am lacrimi în ochi de recunoștință că sunt în cel mai frumos loc de pe Pământ (pentru mine). Poate că am atins măcar un pic din sufletul lumii – despre care scrie P. Coelho în Alchimistul.

Dar totodată acest video, pe care-l trimit în lume, mă lasă fragilă în urma lui, copleșită de emoții care se revarsă în plâns. 

Fragilitate am simțit și pe data de 11 mai când am venit aici, în căsuța care-mi aduce aminte de copilărie. 

În acea zi intram într-un nou capitol. Un part-time, o siguranță financiară. Părea că fac pași înainte. 

Eram recunoscătoare, eram entuziasmată, eram pregătită de schimbare deși întreg corpul meu era învăluit în anxietate. 

Dar mi-am spus că asta e normal, schimbările nu sunt mereu primite cu ușurință. 

Oare?

Oare cum s-a simțit corpul meu când am luat decizia de a risca totul, tot trecutul și viitorul, pentru a scrie Scrisori din Bali? 

Poate am simțit ceva teamă de necunoscut, dar îmi aduc aminte că m-am simțit ușurată și plină de zâmbet. Dar nu am simțit nici măcar teamă, îmi aduc aminte că scriam că aici nu-mi mai este frică de nimic.

Acum nouă ani mi-am promis că nu voi mai lucra niciodată pentru nimeni. Însă fiind unde sunt azi, și dezintegrând tot ceea ce credeam că este adevăr, m-am gândit că aceasta e doar o poveste spusă de mintea mea pe care e nevoie să o las în trecut. Acum cred în co-creație. 

Dar…

În primele două săptămâni, din acest capitol, care au urmat, nu am putut să scriu aproape deloc. 

După prima săptămână, corpul mi-a dat shut down – timp de trei zile am fost extrem de obosită și am dormit foarte mult. 

Anxietatea a rămas cu mine în diminețile în care trebuia să verific ce am de făcut. M-am simțit că nu sunt capabilă să îndeplinesc ceea ce vrea viața de la mine, să fiu în serviciu, să fac ceea ce mi se cere.  

Am căutat să fac totul din iubire, din respect însă un sentiment de trădare s-a instalat tot mai mult în inima mea. 

Am început să mă întreb dacă nu cumva renunț la visul meu de a scrie, la încrederea mea în tot ce înseamnă Letters from Bali, în favoarea unei siguranțe financiare? Observ că atunci când am mai mulți bani la îndemână, îi las să circule mai repede, ca și cum mă simt mai în siguranță când nu am. Dar asta e o altă umbră a trecutului care a rămas prea aproape de mine…momentan.

Apariția omului cu parfum de stele mă ajută să reintru în fluxul scrisului și nu mă mai pot opri. 

Săptămâna asta am scris aproape zilnic, dar am intrat în blocaj pe partea cealaltă. Nu am mai putut face nimic, nu am mai putut deschide mesajele cu task-uri. 

Acum pare că fac pași înapoi. Sunt speriată, dar cumva încrezătoare.

Nu am idee ce voi face de aici înainte, dar acum înțeleg că singura relație din viața asta în care am o datorie reală să fiu dedicată este cea cu sufletul meu. Toate celelalte relații vin și pleacă.

Știu că este cineva acolo care vrea să mă plătească pentru valoarea pe care o aduc prin scrisul meu, prin creativitatea mea, prin cine sunt.

Acum este trecut de 12 noaptea și tot interiorul căsuței este luminat. 

Luna aproape plină îmi coboară în pat, și o rog să mă trezească:

Dă-mi putere să uit cine am fost 

Dă-mi putere să-mi amintesc cine sunt 

Dă-mi curaj să fiu adevăr 

Dă-mi putere să fiu iubire

Dă-mi curaj să las în urma mea toate poveștile scrise de minte…

Awake me from earth.

Awake me from fire.

Awake me from water.

Awake me from air.

Awake me from pain.

Awake me from ego.

Awake me from the Source within. 

Take my body and my heart and lead me in truth.

Make me infinite.

02.06.2023 / Vineri/ 11:11 Tiny Bali

Rewrite everything

Notă dulce de final:

Dacă vrei să mă susții în această călătorie a scrisului, o poți face în nenumărate feluri, primul și cel mai important este să-mi trimiți un gând bun și plin de iubire.

Următorul: dă share la această poveste către prieteni, familie, social media. Oriunde simți.

Iar al treilea: prin susținere financiară oriunde simți, oricât simți.

• ING

IBAN: RO84INGB0000999903233864

Titular cont: Simona Anca Maria Toma

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

• Revolut

https://revolut.me/simonagoqw

• Buy me a coffee

https://www.buymeacoffee.com/simona13

• PayPal

https://www.paypal.me/postcardsdiary

Mă-nclin cu recunoștință și tot ceea ce trimiți spre mine, să se întoarcă înmiit spre tine în cele mai magice moduri.

Acestea fiind scrise, acestea fiind împărtășite, te invit să mă însoțești în întâlnirea cu Viața, cu Adevărul, cu Iubirea – https://www.postcardsdiary.com/explore/rewrite-everything/