Scrisori pentru cititor este de fapt o scrisoare pentru tine (sau un altfel de newsletter*)
(plus a little challenge & a little gift)
Write a special letter
Dragul meu cititor, confident, prieten…
Încep a-ți scrie aceste rânduri de undeva aproape de granița cu Grecia.
Am trecut pe lângă sate ancorate într-un trecut trist, prin ceață, prin munți, am dat de soare puternic, de zăpadă, de verde și chiar de urme de toamnă. Îmi pare deja a fi o călătorie precum un an întreg, și nici nu am ajuns la destinație.
Acum ochii-mi văd un relief diferit, câțiva măslini, munți cu denivelări line stau în depărtare mângâiați de ultimele raze de soare și de o pânză ușor neclară.
Dream (or chase) a new dream
Sunt în drum spre Atena, dar doar pentru seara ce urmează.
Din data de 29 decembrie până în 03 Ianuarie 2022 voi fi în Monemvasia.
Îmi doream de ceva timp ca noaptea dintre ani să mă prindă într-un loc nou, să nu mai fie despre tot ce cunosc (și nu pentru că nu iubesc tradițiile) ci să fie despre ceva complet opus, necunoscut, diferit.
Deși îmi place rutina, dacă este ceva ce am început să observ, în ultimii doi ani, este faptul că am nevoie să ies de acolo cât mai des.
Totodată este și curiozitatea de a vedea mai mult din lumea asta, curiozitate ce este strâns conectată cu dorința de a mă (re)descoperi în medii nemaiîntâlnite.
În urmă cu nici o lună, după ce am împărtășit idei, speranțe, temeri, visuri și un desert delicios cu my dear Lorelai, am pus la cale, în doar câteva minute, această călătorie.
Silviu, jumătatea mea mai bună, nici nu a avut timp de gândire, căci l-am pus direct în fața faptului împlinit. (asta nu înseamnă că vă încurajez să luați decizii pripite 😉 )
Din când în când, cred totuși că e bine să ne urmăm aceste instincte de moment, când entuziasmul este sincer și neatins de gânduri legate de buget, priorități, etc.
Dare to step out just a little bit from your comfort zone
Sunt experiențe pe care, poate, le putem trăi doar o dată-n viață…
cât despre restul lucrurilor, aș vrea să avem mai multă încredere că se așează ele cumva.
Deci, tot ce contează acum este că voi avea acel Revelion diferit și-n plus voi avea alături doi oameni dragi.
Be grateful and don’t take anyone for granted
Și pentru că a venit vorba de oameni dragi, am un Thank you note special pentru tine plus o mică atenție (ce va fi dezvăluită mai jos).
Mulțumesc pentru încredere, aprecieri, pentru că-mi citești gândurile pe site, ori că-mi apreciezi reels-urile de pe Instagram, pentru că visezi și simți împreună cu mine.
Mulțumesc din suflet!
Vreau să știi de ce nu ți-am scris până azi.
Deși sunt mai multe motive, nu îndrăznesc să-ți spun acum tot (propun să ne mai cunoaștem puțin ^_^) dar ți-l împărtășesc pe cel mai important dintre ele:
nu am vrut să-ți trimit un simplu e-mail care să se piardă prin căsuța ta poștală (cea digitală).
Pentru că, sinceră să fiu, nici eu nu am răbdare să parcurg fiecare newsletter pe care-l primesc deși sunt abonată la (prea) multe.
Speak about those you cherish
De exemplu, cele preferate și savurate de mine sunt #concentratele de la DOR din 2020 încoace și, din Mai 2021, fiecare mail al Ioanei Budeanu.
Ask for help
De aceea, îndrăznesc să te rog să-mi spui TU despre ce ai vrea să scriu în aceste scrisori ocazionale. Și poți să-mi scrii și despre alte lucruri, idei, așteptări pe care le ai din partea mea – poate vrei să recit poezie pe reel-uri 😀
Give a little something back
Cred foarte mult în puterea schimbului de energie dintre oameni, între mici daruri cu suflet și în a da ceva înapoi celor care-mi oferă din timpul lor.
De aceea, am pregătit o nouă categorie în shop-ul de pe site numită Free stuff (#whoopwhoop)
Aici am încărcat câteva cărți poștale cu trăiri din frânturi de primăvară, povești de iarnă, iubire de toamnă, stare de vară & sentimente-n alb&negru ce pot fi descărcate gratuit oricând simți nevoia de puțină inspirație și visare.



Închei această primă scrisoare o zi mai târziu, cu inima plină de recunoștință, cu lacrimi de bucurie-n privire și un zâmbet timid în drum spre un nou vis.
Hai să pășim în 2022 privind cu recunoștință către toate lucrurile frumoase din acest an, cu blândețe către tot ce nu am reușit să îndeplinim, cu încredere în puterea noastră de a ne contura viața pe care ne-o dorim și cu (mai multă) iubire de sine.
P.s: Nu uita de challenge, îl poți nota pe un bilețel ca să-ți fie un reminder blând:
- Write a special letter
- Dream (or chase) a new dream
- Dare to step out just a little bit from your comfort zone
- Be grateful and don’t take anyone for granted
- Speak about those you cherish
- Ask for help
- Give a little something back
*Aceste scrisori pentru cititor (newsletter “altfel”) se trimit prima oară celor abonați și ajung aici câteva zile sau chiar săptămâni mai târziu. Deci, dacă vrei să-mi fii printre primii confidenți care primesc gânduri și povești (poate chiar mici surprize), du-te pe prima pagină, între Letters și Blog, și lasă-mi adresa ta. Promit să nu-ți scriu prea des 🙂 Mulțumesc.
An NouchallengenewsletterRevelionScrisoriscrisori pentru cititor
What do you think?