Scrisoare pentru prieteni

Dragii mei cei mai dragi,

Nu-mi este deloc ușor să scriu această scrisoare, cum nu-mi va fi nici când le voi scrie pe cele care-i urmează.

Dar pas după pas, le voi scrie.

Căci timpul trece, ceasul are bătăile mai scurte și viața se scurge-n jurul nostru. 

Nici nu știu când s-au dus zilele lui Noiembrie și oricât mi-am dorit să-mi țin promisiunea de la începutul lunii, aceea de a scrie multe poezii, povești și scrisori, nu prea am reușit. 

Pentru că nu prea reușesc să mă țin de promisiuni când îmi dau deadline-uri. 

Și oricum, cred că trebuie să învăț o dată lecția asta: lucrurile se întâmplă separat de planul pe care mi-l fac eu.  

Au fost niște zile ciudate, apăsătoare, agitate, lipsite de culoare, lipsite de prezent și de esență. 

Așa au vrut să fie. Și a trebuit să le accept.

M-am simțit gri, ștearsă, incapabilă să mai scriu, m-am simțit obosită ca și cum aș fi îmbătrânit din senin. 

Poate așa se simte toamna când se metamorfozează în iarnă. 

Dar am început să mă adun la loc. 

Nu pot să devin lipsită de orice trăire.

Vreau să mă agăț de fiecare clipă, de fiecare secundă, de fiecare dintre voi, de acest an cumva ciudat și, totuși, special.

Pentru că vă prețuiesc enorm, îmi sunteți bucăți întregi de suflet și-n fiecare găsesc întrebări, răspunsuri, bucurie, liniște, copilărie, înțelegere.

Voi îmi sunteți prietenie.

Și aș vrea să vă cer iertare. 

Iertare, vă rog.

Căci poate nu am fost cea mai prezentă în discuții, în zâmbete, în priviri. 

Uneori am fost, chiar și atunci când părea că nu sunt acolo cu voi, eu vă vedeam cu totul, vă memoram glumele și zâmbetele, sclipirile din ochi, râsetele pline de viață, lacrimile, frustrările, dezamăgirile, dorul, iubirea. 

Știu…alteori eram departe. 

Poate de mult prea multe ori. Pierdută-n telefon, căutând cuvinte sau ceva anume. 

Din când în când, rămâneam fizic ancorată în îmbrățișările ori în privirile voastre…doar cât să mă pot coborî în cele mai ascunse peșteri ale sufletului meu și să mă mai lupt puțin cu întunericul. 

Uneori, pierdeam. Alteori, câștigam. 

Iar vibrația mea era oscilantă și poate că vă influențam starea.

Iertare să-mi fie. 

Atât de multe lupte se dau într-un om. Și atât de puține se văd la suprafață.

Nu vreau să fug de voi, de mine…dar trebuie. 

Este un zgomot care-și cere tăcerea. Și un vis care-și cere zborul.

Acest vis al meu de a scrie ~ Scrisori din Bali ~ nu este o scuză de a evada din realitatea de azi. 

Îmi este extrem de frică să mă știu acolo, singură. Și îmi este teamă de întâlnirea cu mine în acel loc. 

Dar este un vis pentru care mă simt onorată că mi-a fost “șoptit”, și la care nu sunt dispusă să renunț. Nu fără a mă strădui să-l transform în realitate. 

Cred că sunt anumite momente în viață când ne intersectăm cu viitorul. Iar acesta ne arată câteva frânturi cu mai multe versiuni ale noastre. 

Așa că avem de făcut niște alegeri. 

Eu am decis să aleg drumul scrisului. Și cred că este cel mai greu dintre toate, pentru că aici nu văd prea clar cine voi fi. 

Dar, indiferent de cine voi deveni, sper să vă am pe voi toți alături. 

A voastră,

S.

25.11.2020

LettersScrisoriScrisori inainte de Bali