Scrisoare de iubire pentru Sine

Dragă S., tu cea din trecut,

Nu eram sigură cum să mi te adresez, căci noi două avem o relație complicată și, să fiu sinceră până la capăt, ne-a cam lipsit iubirea. Tu, cea din trecut, nu știai cum să te iubești în prezentul tău de atunci.

Te rog, nu-ți face griji.

Nici eu, cea din prezent, nu prea știu cum să te iubesc pe tine, o versiune a mea la fel de imperfectă ca și cea de azi.

Însă vreau să facem pace pe această cale, prin rândurile de mai jos.

Să ne construim o punte din cuvinte blânde, din iertare și să ne-ntâlnim în iubire pe undeva la mijloc.

Privesc lumânările dansând și aștept să te văd cum te ridici din dârele de fum ca o fantomă a fiecărui Crăciun care a trecut.

Și uite cum mă porți atât de departe în timp, fix până la acea noapte din Ajun când priveai pe geam căutând cu lacrimi în ochi, pentru ultima oară, magia copilăriei.

Mi te amintesc sfioasă, neîncrezătoare, rănită profund de răutățile copiilor din clasă.

Te văd cum renunți treptat să fii cine ești, ca să-i mulțumești pe cei care vor să fii ca ei.

Atât de multă sensibilitate, atât de puțină încredere în propria ta putere, atât de lipsită de coloană vertebrală.

Te văd cum te lași purtată de dorințele și visurile altora, uitând din ce în ce mai mult cine ești și ce-ți dorești.

Atât de visătoare, atât de dornică să fii salvată de altcineva, atât de ușor de convins.

Te văd căutând neîncetat iubirea aia din basme și resimt durerea oamenilor răniți în această căutare a ta. Te văd visând cu ochii deschiși niște visuri mult prea mari pentru cât de mică te simți. Te văd amăgită și speriată.

Atât de multă durere încercând să te înțelegi, încercând să te integrezi, încercând să te compari.

Te văd cum te întuneci, cum îți pierzi strălucirea, cum te lași doborâtă de propriile tale gânduri.

Atât de inocentă, atât de emotivă, atât de egoistă uneori.

Te văd cum ești rănită de cei pe care-i prețuiai, te văd plângând din orice lucru și la orice ton mai ridicat, te văd când nu-ți mai pasă și uiți de cei din jur.

Mi te amintesc când mai slăbuță, când mai plinuță. Când mai plină de tine, când mai nesigură de prezența ta.

Te văd încercând să slăbești. Te văd mâncând deși nu știi dacă ți-e foame sau de unde vine foamea aia. Te văd cum domini încăperi și apoi te văd ascunsă într-un colț, să nu deranjezi.

Atât de fragilă, atât de contrastantă, atât de pierdută.

Te văd cum te faci bucăți crezând că ai luat deciziile greșite, te văd cum încerci lucruri care nu ți se potrivesc, te văd cum rătăcești în locuri cărora nu le aparții.

Atât de încăpățânată, atât de dornică de găsirea sensului în orice, atât de entuziastă.

Te văd cum nu renunți deși poate că era mai ușor să o faci, te văd citind, experimentând, căutându-ți adevărul, te văd dansând cu o bucurie fără margini.

Atât de copilăroasă, atât de empatică, atât de darnică.

Deși ai devenit adult în toată firea, te văd cum te alinți și te hlizești. Te văd cum ai vrea, dacă ai avea loc în inima ta, să iei durerea tuturor ființelor de pe Pământ, te văd cum dăruiești din tot ce ai atunci când ai de unde.

Atât de creativă, atât de romantică, atât de vulnerabilă.

Te văd ce poți să creezi atunci când te lași condusă de inspirație, te văd cum scrii uneori de parcă vii dintr-un alt secol, te văd cum te expui treptat fără măști.

Mi te amintesc în clipele când priveai întreaga lume cu ochi luminoși și plini de iubire, cu încrederea că fiecare om are intenții bune, când apreciai prezența femeilor frumoase și încetai să te compari cu ele.

Te văd atunci strălucind cel mai tare. Aici vreau să te întâlnesc… și să-ți mulțumesc.

Indiferent de cine ai fost, de deciziile luate (bune sau rele), m-ai condus către versiunea mea din prezent.

Chiar dacă mă simt, în continuare, imperfectă și neștiutoare sunt totuși mai conștientă, puțin mai asumată, mai atentă la cine vreau să devin și caut să învăț cum să evoluez. Pas cu pas.

Mulțumesc pentru că ai frânt tipare, pentru că ai ieșit din zona de confort, pentru că ai continuat să scrii atât cât ai putut s-o faci la momentul respectiv, pentru că ai renunțat uneori la control, pentru că ai mers înainte.

Mulțumesc pentru tot ce ai construit, pentru tot ce ai dărâmat, pentru tot la ce ai renunțat, pentru toate acele visuri pe care le-ai visat…pentru ca eu, cea din prezent, să redevin cine sunt menită să fiu.

Cu iubire față de Sine,

S.

02 Decembrie 2021

_________

Menționare: De zece zile, încurajată de draga mea Lorelai, am început un challenge numit #30DaysToFindingYourself cu journaling prompts.

Mai exact: primesc zilnic de la ea exerciții formate din diferite întrebări la care trebuie să răspund în scris, scopul fiind să mă regăsesc pe mine, să-mi aduc mai multă claritate în viață și iubire de sine.

La unele întrebări a fost mai ușor de scris răspunsuri, la altele a fost o adevărată provocare.

Ajungând la #Day11/30 tema a fost să scriu o scrisoare minunatului meu Sine și să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut.

Ei bine, iată dovada că am reușit s-o fac. Nu a fost ușor, dar pot spune că a fost eliberator.

Și sper să fie cu folos pentru oricine are nevoie de puțin mai multă iubire de Sine.

Evolutie personalaIubire de SineScrisoriScrisori inainte de Bali