Dragă Desirée,
Iată-mă că revin către tine, cu o mică întârziere, cu scrisoarea promisă.
Deși au trecut deja două zile de când m-ai abordat, tot am mari emoții căci nu-mi imaginam să fii tu cea care-mi vei scrie prima.
Ah, dulce alegeri luate spontan care ne duc mai aproape de oameni. Sau poate că energia ta a anticipat intenția din sufletul meu.
Oricum ar fi, îți sunt recunoscătoare. A însemnat enorm și mi-a dat curaj să-ți scriu mult mai curând decât aveam în plan.
Acum, îți promit că voi încerca să scriu cât mai sincer și curat despre această intenție în rândurile care se desfășoară în fața ochilor tăi.
Sper doar, ca tot ceea ce scriu să rezoneze cu sufletul tău și să nu-ți încarc timpul fără sens.
Îmi aduc aminte vag, dintre amintiri vechi de câțiva ani, că am citit despre tine și călătoria ta cu rucsacul prin India (o călătorie așezată apoi în Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India). Ce știu cert, este că te-am admirat șoptit pentru curaj.
Spun “șoptit” pentru că, persoana care eram atunci, nu ar fi îndrăznit să-și asume un astfel de curaj.
Și, poate că, undeva se simțea dezamăgită de cine era în acel moment.
Dar viața m-a purtat prin viață, uneori m-am împotrivit mai mult, alteori mai puțin, uneori mi-am înăbușit spiritul, mi-am urâțit prezența, alteori am avut scăpărări din frumosul care e-n mine, uneori am făcut alegeri ușoare, alteori extrem de dificile.
Dar am evoluat și evoluez în continuare (sper eu) într-o versiune mai bună, încet-încet. Poate prea încet pentru unii, dar fiecare își are ritmul propriu.
Ei bine, în tot acest timp, am pierdut din vedere călătoria ta. Până de curând, după ce mi-a spus o prietenă dragă de tine. Așa am descoperit că acum ești în Bali.
De aici începe povestea.
Sunt iubitoare de cuvinte.
Uneori le caut, uneori mă găsesc ele, dar deznodământul e același de fiecare dată.
Când ne întâlnim, se produc scântei arzătoare, ne respirăm din priviri sacadate, ne îmbrățișăm de un infinit de ori în minte și devenim un întreg în suflet.
Apoi, le dau viață din nou pe hârtie. Și ele, vibrând prin toată ființa mea, pe măsură ce se strecoară afară din gânduri și buricele degetelor, îmi trezesc spiritul și mă reînvie.
Ei bine, din acest drag al cuvintelor se conturează în prezent trei cărți. Dar acum o să-ți povestesc doar despre una dintre ele.
Începând de vara aceasta, am început să alerg de două-trei ori pe săptămână.
E o activitate de care aveam nevoie. Atât fizic, cât și psihic. Tot alergând, de la o lună la alta, am realizat că se întâmplă lucruri în gândurile mele.
Un haos de așezări, regăsiri, rătăciri.
Dar un gând albastru, numit Bali, se tot repeta. La început, se auzea în surdină.
Apoi, a devenit ca un strigăt pe care nu-l înțelegeam.
Era o chemare.

Eu, cea din trecut și viitor, o chem acolo pe cea din prezent.
Să ne întâlnim sub cerul liber, să stăm în liniște privind apusul.
Să plângem trecutul, să iertăm viitorul, să visăm, să simțim, să trăim, să zâmbim, să dansăm, să medităm în prezent.
Să devenim doar una.
Și din această devenire, să fie scrise cuvinte nerostite în scrisori către cei dragi, către mine, către oricine vrea să citească.
Căci aceste scrisori vor fi așezate în cartea “Scrisori din Bali” (Letters from Bali).
Ei bine, aceasta este a treia (a patra) scrisoare din capitolul “Scrisori înainte de Bali”.
Pe prima am scris-o în 2015, și mi-am dat seama abia săptămâna aceasta de existența ei.
Era scrisă pentru o prietenă dragă de atunci, care urma să plece în Bali pentru câteva luni. Și citind-o acum două seri, am simțit că de fapt am scris-o pentru mine.
Ca să fiu sinceră până la capăt, a doua scrisoare a fost scrisă către un alt spirit liber care-și împarte viața între Bali și India. Însă ea nu mi-a răspuns până azi, dar să nu crezi că sunt dezamăgită de acest lucru.
Cumva, am încredere că totul se întâmplă cu un motiv.
Și iată că ajung la finalul acestei scrisori.
Am ales să-ți scriu și ție pentru că, sigur ai ghicit deja, vreau să vin în Bali în perioada următoare.
Oricând va vrea Universul să mă privească de acolo.
Rugămintea mea umilă este dacă mă poți ajuta cu sfaturi privind cea mai bună opțiune pentru mine.
Nu am un buget pregătit, doar ce am început să strâng pentru biletul de avion. (later edit: momentan nu am mai strâns nimic, am avut alte priorități dar îmi voi relua planul curând)
Dar sunt dispusă să lucrez un part-time, așa că voi lăsa separat de scrisoare toate referințele mele și poate mă potrivesc undeva aproape de tine. (another later edit: mi-am dat seama că nu cred că aș putea să lucrez și să încep, în paralel, această călătorie a cuvintelor și a regăsirii de sine)
Iartă-mă că am scris atât mult, dar am vrut să te port puțin prin cuvinte și prin sufletul meu.
Acum fug pe Facebook, să te ascult povestind despre Bali.
Cu drag de călătorii spre interior,
S.
17 Octombrie 2020
BaliCallingChemareDreamLettersScrisoriScrisori inainte de BalitravelVis
What do you think?