By 
Am plecat de la cafenea.
Iar cele aproximativ două ore care au urmat au fost cumva diferite față de ce-mi imaginam. De fapt, era de așteptat.
Aproape toată ziua am stat într-o încordare continuă, încercând parcă să mă ascund de mine însămi. Am făcut alegeri din frică, uitând să-mi întreb inima ce se simte că are sens.
Cafeaua m-a zguduit pe interior. Oricât mi-am spus că inima e liniștită și își menține ritmul, mintea pe de altă parte a devenit din ce în ce mai neliniștită.
După ce am trecut de securitate și am verificat unde este poarta de îmbarcare, m-am așezat pe un fotoliu albastru privind spre reclama cu Cate Blanchett și parfumul Si de la Giorgio Armani. Nuanțele de roșu din această reclamă mă urmăresc de când am ajuns în aeroport.
Mă simt atrasă de magnetismul și luxul transmis și îmi imaginez că mi-aș cumpăra parfumul. Îmi spun că aș merita, a trecut ceva timp de când l-am avut și au trecut câteva săptămâni de când am folosit ultima oară mostra mea de parfum cu vanilie sărată.
Reclama aproape că și-a atins scopul, dacă aveam și bani disponibili aș fi ales să-l cumpăr (presupun că asta înseamnă o reclamă bine făcută). Deși, dacă mă gândesc mai bine, am deja un Bali Rain mist cu spices & Ylang Ylang care-mi este de ajuns. Îmi spun că totul vine la momentul potrivit.
Neliniștea își cere liniștea.
Decid să mă plimb prin aeroport, în zona în care sunt.
Mi-a atras atenția un aranjament cu flori și fluturi albi, și mă îndrept într-acolo dar privind și spre panouri din curiozitate, pe unul din ele văd scris “Praying Room”.
Praying Room
Ei bine, la asta nu mă așteptam să reacționez.
Instinctiv, schimb direcția și urmez indicațiile spre camera de rugăciune/ meditație.
Îmi spun că azi nu am apucat să meditez, deci poate că o pot face acum. Deși presimt că va fi despre cu totul altceva.
Am intrat în cameră. Un loc pentru toate religiile. O cămăruță mică, care cred că a fost cândva o baie. E împărțită în două jumătăți – femei și bărbați.
Mă descalț, în sfârșit, de adidași și mă îndrept în colț unde este un singur scaun.
Pare că am intrat în camera cuiva.
Un suport de umerașe pline cu haine – halate, sari-uri, rochii – nu știu exact ce sunt că mi-e rușine să le privesc îndeaproape.
Și un dulap cu rafturi, unde sunt așezate covorașe de diferite culori și dimensiuni plus alte lucruri la care iar nu îndrăznesc să zăbovesc cu privirea deși sunt singură în jumătatea asta de cameră dedicată femeilor. După draperiile închise la culoare se aude cineva spunând o rugăciune (sper să spună una și pentru mine).
Nu prea știu ce să fac. Mă simt stângace.
Îmi așez lucrurile pe scaun, îmi aleg un covor gri, îl așez pe jos și mă așez și pe mine pe el, în poziție de meditație.
Nu știu dacă aici ar trebui să închid ușa și să nu te las să mă privești. Însă cred că ai putea auzi așa cum m-a auzit bărbatul cu rugăciunea lui. Ori poți alege să ieși, să te oprești aici din citit. Nu am să judec.
Sunt multe lucruri pe care aleg să le țin pentru mine.
Din respect, din rușine, din dorința de a nu părea uneori complet neajutorată.
Dar azi, în acea cameră de rugăciune pentru toate religiile în aeroportul Changi din Singapore, ființa fericită care plutea și dansa zilele trecute pe străzile Ubudului, s-a frânt în bucăți de durere.
Am mai plâns zilele trecute la meditațiile de Ananda Mandala.
Dar acum ceva mai întunecat s-a ridicat la suprafață. Ceva care îmi dădea târcoale zilnic. Doar că eram bine ancorată în insula fericirii mele și o dădeam deoparte.
Întâlnire cu frica
Un plâns cu suspine a pus stăpânire pe mine.
Frica îmi râde în față. M-a prins în afara locului meu fericit. Aici mă dezechilibrez mai ușor. Îmi caut puterea pe podeaua îmbrăcată cu un covor moale. Îmi ancorez mâinile semi-amorțite și ajung să mă rog tuturor zeilor din fiecare religie care este bine primită acolo…
Dați-mi putere.
Nu știu cum am trecut de această lună pe cont propriu. De fapt, știu. Nu am fost pe cont propriu, am avut îngeri care au avut grijă de mine.
Dar totuși, acest supraviețuit la limită de pe o zi pe alta, cu bani la limită, mă face uneori să mă limitez la rându-mi, chiar dacă nu e prima oară în viața mea când am această provocare financiară.
Însă azi totul s-a simțit mult mai intens. Aproape toată ziua am făcut alegeri din frică, știind că sunt la limită cu banii. Am viză și șofer de plătit la întoarcere în Denpassar, așa că am ales opțiunile accesibile (nu neapărat cele dorite de mine) privind ce mănânc/ beau/ ce fac.
Nu e prima oară când am de prioritizat niște cheltuieli. Am căpătat rezistență și îmi asum deciziile. Dar azi nici măcar nu le-am luat în mod conștient, am fost mai mult pe pilot automat.
Frica îmi râde mai tare în față, plânsul este mai puternic.
Mă las să plâng acolo, în camera aceea fără geamuri și mă alin singură.
Sunt în siguranță. Sunt în Singapore. Singură.
Frica reacționează. Exact. Ești singură într-un loc complet străin ție. Aproape fără bani.
Respir printre suspine. Mai trag o sesiune de plâns cu hohote.
Sunt în siguranță. Mi-am urmat adevărul inimii mele.
Am încredere în Univers. Am încredere în inima mea. Am încredere că tot ceea ce fac are sens. Ori va avea. Am încredere că merit să fiu plătită din abundență pentru viziunea pe care o am în scris, pentru modul în care conturez povești, pentru emoțiile pe care le așez aici. Am încredere că pot găsi soluții. Am încredere și am răbdare. Am încredere căci asta e tot ce mi-a rămas alături de recunoștință.
Mă abandonez acestei credințe.
Mă eliberez de rolul de victimă, de așteptări, de proiecții. Îmi mai repet o dată asta.
Mă eliberez, pentru cine știe a câta oară, de atașamentul pentru povești, pentru lucruri materiale, pentru oameni, pentru idei.
Mă iert și mă eliberez de frică. Aleg să trăiesc din iubire, și de aici din aeroportul din Singapore.
Sunt în siguranță. Încep să adun bucățile din mine răsfirate pe covorul gri, printre suspine. Respir mai ușor.
Uneori e nevoie să mă las zdrobită de la rădăcină, ca să mă reconstruiesc la loc. Poate de data asta, rădăcina va fi mai puternică. Dacă nu, data viitoare încerc mai mult.
Până când, indiferent unde voi fi în lume, frica nu va mai avea puterea asta asupra mea.
Cu ochii umflați de plâns, o călătoare plutește printre alți călători în aeroportul Changi din Singapore, căutând fluturii de mai devreme.
Attraversiamo împreună spre Ananda și prin frică, printre fluturi,
S.
Scrisori între Singapore și Bali (2/2)
08.12.2022
Note dulci de final:
Aici este prima parte a trăirilor din aeroportul Changi:
Iar dacă simți că-ți sunt cu folos cuvintele așezate aici – un share pe Social Media, fie o mică donație în Revolut, fie o cafea virtuală – mă ajută enorm. Mulțumesc.
https://www.buymeacoffee.com/simona13
Citește mai mult despre povestea Scrisori din Bali:
What do you think?