Scrisori din Bali: din inima mea spre inima ta

Acest vis imens. 

Acest vis care m-a găsit în diminețile cu răsărituri de pe Lacul Morii. 

În acele dimineți simțeam că soarele răsare doar pentru mine. 

Era un moment atât de intim să privesc soarele ridicându-se pe cer, transformându-și intensitatea luminii. Mă simțeam atât de aproape de Univers, de sentimentul unui moment infinit și totuși efemer.

Chiar dacă în interiorul meu era mult întuneric.

Însă privind acele răsărituri, alergând câte cinci, opt kilometri sau chiar mai mult, un vis a venit tiptil după mine.

Vara lui 2020

…

Un vis îmbrăcat într-un gând exotic, cu o infinitate de albastru, câmpuri de orez, păduri verzi, oameni zâmbitori. Cu dimineți de meditație și nopți de dans meditativ, cu zile petrecute în minte, în tăcere, în căutarea sinelui.

Acest gând avea un nume: Bali. La început a fost doar o șoaptă.

Apoi se auzea din ce în ce mai tare, ca un strigăt, ca o chemare:
„Trebuie să mergi la Bali!”

Și am început să mă întreb de ce.

Cred că cel mai mare vis dintre toate este să mă descopăr și să îmi permit să strălucesc prin cuvinte.

Vreau să știu cine se află sub toate straturile acumulate în 33 de ani de viață.

O viață printre străini, părinți, bunici, prieteni, iubiți, colegi, liceu, facultate, locuri de muncă. Un suflet trecut prin durere, dragoste, dezamăgiri, speranțe, nesiguranțe, promisiuni, proiecții, așteptări, frici, cuvinte nerostite și nescrise.

Vreau să ajung în Bali și să mă întâlnesc cu mine, cea care a fost mereu acolo.

Visez să meditez, să dansez, să stau în tăcere.

Apoi, un alt gând și-a găsit locul aducând cu el semnificația finală acestui vis:

O carte intitulată „Scrisori din Bali”.

Despre întâlnirea mea cu mine, despre cuvinte nescrise, despre doruri, despre tot ce voi simți atunci, acolo.

O carte în care vor fi scrisori pentru oamenii mei dragi, pentru oricine are nevoie de o călătorie de orice fel, pentru iubitorii de cuvinte, pentru visători, gânditori, pentru toți cei care rezonează cu acest vis.

…

Noiembrie 2022

Azi, sunt aici. 

Aveam planificate doar trei săptămâni, aveam un bilet de întoarcere în România dar nu am putut să plec. 

Am simțit în toată ființa mea că trebuie să rămân, deși nu aveam nici cea mai mică idee cum pot să rezist pentru 4-5 luni. 

…

Mâine, la ora 16:05 (ora locală) un avion va pleca spre Singapore, apoi un altul spre Paris și un al treilea spre București. Însă eu nu voi fi în niciunul din ele.

Eu voi fi aici. Lăsându-mă ghidată de adevărul din inima mea pentru câteva luni.

Voi scrie, voi dansa, voi experimenta această insulă din interiorul ei spre interiorul meu.

Mă voi vindeca în această călătorie și “voi lua alături de mine” pe oricine are nevoie să se vindece. Pentru că “when one heals, all heal” 

…

Am încercat să recuperez banii de pe biletul de întoarcere, aproximativ 700 de euro, însă decizia mea spontană nu s-a potrivit cu regulile companiilor aeriene.

Nu aveam și nu am economii, nu puteam și nu pot să iau bani din business-ul de fotografie pentru că acum suntem în afara sezonului de nunți, iar banii care sunt acolo trebuie să fie împărțiți pentru creditul la mașină plus taxele trimestriale la stat și alte cheltuieli. 

Nu puteam și nu pot să cer bani de la părinții mei pentru că au prioritățile lor și, pe deasupra, nu înțeleg scopul acestui vis imens.

Nu puteam și nu vreau să mă împrumut.

Ba chiar am de dat înapoi 1000 de euro unei prietene care m-a susținut vara asta să achit o parte din banii pentru retreat.

Deci, logic, nu aveam niciun motiv să mă arunc cu această forță în necunoscut. 

Dar am făcut-o pentru că am prins o încredere oarbă, nebunească în acest vis.

Știam și știu că pot să mă descurc, într-un fel sau altul.

Știam și știu că tot ce am de făcut e să scriu. 

Așa că am cerut ajutor, însă nu am știut să o fac prea bine. 

Pentru că nu m-am simțit atât de confortabil să cer bani de la oameni, de la voi. 

Însă am primit, iar asta a fost o lecție imensă pentru mine – să învăț să primesc. 

Așa mi-am dat seama că e nevoie să învăț să cer. 

Iar aici a venit o altă lecție.

Cum să cer dintr-un loc al iubirii, și nu din frică. 

Pentru că relația mea cu banii a fost mereu una cu suișuri și coborâșuri. Atunci când am, nu mă feresc să-i dau mai departe. Dar atunci când văd că se apropie de 0, încep să simt frica și lipsa lor.

Iar de peste o săptămână tot explorez acest sentiment și am căutat să fac un switch. În loc să mă focusez pe lipsa lor, mă focusez pe a crea oportunități. În loc să mă concentrez pe frică, am încredere în abundentă. 

Și am început să trimit zilnic mail-uri la companii mari care să mă sponsorizeze/ promoveze/ să-mi ofere acces la diferite experiențe: Starbucks, Apple, Ministrul Turismului din Bali, The New Yorker, The Sun, Medium, THE YOGA BARN, Alchemy Center, Radiantly Alive, revista DOR, Diana de la Fine Society, Ina de la Inoza și încă mai am de trimis mail-uri. 

E normal să fie oameni care nu rezonează cu acest vis. Nici nu-mi doresc.

Îmi doresc doar o șansă de la persoana/ compania potrivită, la momentul potrivit. De aceea, nu renunț să caut acea șansă.

Însă, până atunci, orice suport – fie un share, fie o cafea virtuală, fie o mică donație în Revolut – mă ajută enorm (chirie, mâncare, bilet de avion pentru Singapore pentru că expiră viza sunt cele mai urgente în acest moment până găsesc persoana mea magică)

https://revolut.me/simonagoqw

https://www.buymeacoffee.com/simona13

Iar ceea ce pot promite în schimb este, pe lângă scrisorile pline de vulnerabilitate, este să adaug numele fiecărei persoane care a donat până acum și care va mai dona în cartea “Scrisori din Bali.“

Pentru că, așa cum am mai spus, călătoria asta nu e doar despre mine.

Această călătorie transformatoare e și despre tine, despre fiecare dintre voi care găsiți ceva în cuvintele mele.

Din inima mea spre inima ta. Și din inima ta spre inima mea.

Attraversiamo împreună spre Ananda cu recunoștință și încredere,

S.

Scrisori din Bali

Joi, 24 noiembrie 2022