fulgi de cretă (poezie)

uite cum ninge a fulgi de dor

parcă-i o felicitare din trecut

-eram doar niște copii visători-

acum

e frig din suflet până-n oase 

văd cum îmi flutură bretonul 

dezgolind riduri noi

dar nu-mi pasă

îmi îngheață genele

obrajii-mi sunt roșii

buzele uscate

am sângele spart sub pielea crăpată

și doar o jumătate de inimă vie

restul s-a pierdut pe drumul spre mine

ține lumina

apasă întunericul

vreau să mă trezesc într-un basm al copilăriei

proiectat pe pereții de hârtie

povestit cu glasuri cunoscute cândva doar mie

și uite cum sclipește gheața-n felinare

oare-i frig și sus, unde îngerii trăiesc?

ori jos de tot, în iad, unde demonii zâmbesc?

sau e frig doar aici, pe străzile albe unde oamenii-n umbre rătăcesc?

acum

noaptea-i lungă și rece

dar eu stau și număr anii inocenței

așteptând soarele dimineții

să-și arunce razele pe fața-mi adormită

iar pe visurile trecute

de iarnă amorțite

să-mi înflorească muguri de lavandă-n privire

flori de măr în părul cândva negru cărbune

să-mi înverzească gândurile-n frunze de magnolie

și inima s-o așeze într-un glob fragil de sticlă

uite, acum ninge-n sufletul meu

cu fulgi mărunți de cretă

fulgi de cretapoeziepoezie de iarna