uite cum ninge a fulgi de dor
parcă-i o felicitare din trecut
-eram doar niște copii visători-
acum
e frig din suflet până-n oase
văd cum îmi flutură bretonul
dezgolind riduri noi
dar nu-mi pasă
îmi îngheață genele
obrajii-mi sunt roșii
buzele uscate
am sângele spart sub pielea crăpată
și doar o jumătate de inimă vie
restul s-a pierdut pe drumul spre mine
ține lumina
apasă întunericul
vreau să mă trezesc într-un basm al copilăriei
proiectat pe pereții de hârtie
povestit cu glasuri cunoscute cândva doar mie
și uite cum sclipește gheața-n felinare
oare-i frig și sus, unde îngerii trăiesc?
ori jos de tot, în iad, unde demonii zâmbesc?
sau e frig doar aici, pe străzile albe unde oamenii-n umbre rătăcesc?
acum
noaptea-i lungă și rece
dar eu stau și număr anii inocenței
așteptând soarele dimineții
să-și arunce razele pe fața-mi adormită
iar pe visurile trecute
de iarnă amorțite
să-mi înflorească muguri de lavandă-n privire
flori de măr în părul cândva negru cărbune
să-mi înverzească gândurile-n frunze de magnolie
și inima s-o așeze într-un glob fragil de sticlă
uite, acum ninge-n sufletul meu
cu fulgi mărunți de cretă
fulgi de cretapoeziepoezie de iarna
What do you think?