By 
“Nici o bucurie nu poate fi împlinită dacă nu este împărtăşită…”
Regina Maria
Din amintiri de demult, ce-mi par atât de aproape de suflet și totuși îndepărtate de cine sunt azi, retrăiesc printre aceste rânduri emoțiile de atunci. Ce bucurie să avem ancore către trecut prin cuvinte și fotografii, aceste povești moderne în care ne scriem propriile noastre basme.
Dimineaţa în care mă trezisem cu dor de Marea cea Neagră îmi urmărea sufletul neîncetat.
I-am ascultat chemarea şi, nerăbdătoare, i-am propus o revedere chiar de ziua mea.
Dar Universul plănuise ca eu să întârzii. Vremea de afară se modela după stările mele interioare până când Soarele s-a arătat curajos pe cer.
Marea mă aştepta la apus, cu valuri efervescente pregătite să-mi răscolească gândurile şi să lase-n urma lor o linişte îngăduitoare.
Printre şoapte, briza mării suspina a mea durere, cât mai departe de prezent, tăinuind-o printre stâncile înalte.
A doua zi, m-am îmbrăcat în primăvară şi i-am oferit zâmbete nostalgice în semn de mulţumire.
Apoi, am pornit într-o călătorie magică.
Fiecare pas în orăşelul pitoresc Balchik, cu vedere spre o întindere limpede de culoare azurie, mă fermeca şi mă ancora tot mai puternic în acel loc.
Mă făcea să simt că-i aparţin.
“Dacă peste tot simţi, pricepi, vezi cu sufletul, spiritul şi imaginea Aceleia care a creat această minune, în acelaşi timp totul în jurul tău, de la cascadele ale căror ape au fost ademenite de Ea în jgheaburi fermecătoare, de la terasele suspendate peste care se revarsă astăzi mii şi mii de roze de toate culorile, de la ochiurile de apă în ale căror lumini s-a reflectat odată chipul Ei majestos, până la bisericuţa minusculă care a adăpostit pentru scurt timp inima Ei mare şi până la harpele de aramă de pe pavilioanele care plâng fără încetare după stăpâna lor, totul, apă, flori, paseri, harpa de aramă nu fac decât să strige jalnic şi fără încetare pe Aceea ce le-a creat, le-a însufleţit, le-a ademenit, le-a cultivat şi le-a adăpostit cu o bunătate, pricepere şi iubire rareori atinse de semenii noştri.”
– citat din scrisorile consulului României la Varna din vara lui 1944
Cine oare mă aştepta de fapt?
Marea, un palat boem sau chiar sufletul Reginei Maria? Nu voiam să primesc un răspuns. Eram fericită să mă aflu acolo.
Şi, în curând, aveam să descopăr un adevăr pe care îl trăiam dar pentru care nu aveam o definiţie atât de clară şi simplă.
În descrierea grădinii Jules Janin se afla o comoară din cuvinte:
Nici o bucurie nu poate fi împlinită dacă nu este împărtăşită…
Regina Maria
Ce mesaj frumos, primit cadou de la o Regină fascinantă.
Cu privirea înlăcrimată, m-am uitat la EL.
EL, cel care îmi locuieşte inima cu multă dragoste.
Cel care îmi încurajează creativitatea şi visele.
O jumătate căreia îi aparţin în totalitate.
Dragul meu,
tu mi-ai fost de la bun început un deschizător de drumuri presărate cu inspiraţie şi frumos.
Lângă tine port zi de zi o coroniţă din flori aşezată cu grijă în părul ciufulit de vânt şi frânturi de scoici îmi încalţă tălpile uscate de nisipul fierbinte.
Iată cum tot ce mă înconjoară a căpătat un alt sens. Un sens profund şi plin de recunoştinţă: pentru viaţă, pentru cuvinte, pentru iubire.
Dragul meu, tu cu zâmbetul jucăuş şi cu multă răbdare, ne scrii dragostea, clipă de clipă, într-un basm modern.
Îţi mulţumesc.
Pentru o zi de naştere în care nu au contat anii adunaţi şi nici lacrimile vărsate din cer, ci iubirea pe care mi-ai arătat-o în fiecare cadru surprins.
Acum, privesc aceste fotografii şi mă văd prin ochii tăi. Iar în ai mei te văd pe tine.
Sunt frumoasă şi nicicând ochii nu mi-au strălucit aşa de tare.
Te iubesc, fără să ştiu cum să mă opresc din a te iubi, fără să ştiu nici cum, nici de ce te iubesc aşa, pentru că nu ştiu altfel.
M. Levy
A ta pentru totdeauna,
S.
balchikiubiremarerecunoștințăregina maria
What do you think?