Ne dăm oare voie să facem pași înapoi?

„Călătorul nu știe întodeauna în ce pat va dormi, în ce restaurant va mânca, cu ce oameni se va întâlni, de multe ori nici ce loc va vizita, dar călătorul știe că fiecare pas este călătoria.” – draga de Andreea

Fraza asta mi se tot repetă în gânduri în ultimele ore. 

Un pas înainte către necunoscut.

Luni, 06.02.2023 – un bilet doar dus spre Hanoi, Vietnam & confuzie dusă la disperare

O călătorie. 

Un nou început. Un nou loc. Așteptări. Entuziasm. 

Un sfârșit. Totul se dezintegrează rapid. Deci, un sfârșit pentru ceva ce nici nu a început. 

Reacție? Râs, panică, frică, limitare, confuzie, disperare. 

Locuri noi. O lume întreagă de văzut. Portaluri de traversat prin aer, granițe noi care se așteaptă a fi depășite. Dacă nu aș fi limitată financiar spre 0 în acest moment, ce loc aș alege?

Cer ajutor. O idee. Conexiuni mentale cu locuri care nu se simt, care nu mă cheamă. 

Și trec printr-un alt început. Un nou sfârșit. Nimic nu are sens, nimic nu se leagă. 

Stop. Nu mai înțeleg nimic. 

Confuzie dusă până la abandonare, renunțare. 

Tot ce vreau e să merg acasă. Nici dacă aș avea libertatea financiară totală, nu aș alege altceva. 

Un pas înapoi către cunoscut.

• Ne dăm oare voie să facem pași înapoi, atunci când nimic altceva nu se simte a fi cu sens? 
• Ne dăm voie să ne schimbăm gândurile și emoțiile de atât de multe ori până ne dezbrăcăm complet de tot ce credeam? 
• Ne dăm oare voie să alegem cu inima atunci când mintea ne spune altceva? 
• Ne dăm oare voie să ne lăsăm purtați de viață?

Am să răspund eu prima. 

De cele mai multe ori, nu ne dăm voie. 

Pentru că nu credem că există un plan mai măreț, infinit mai bun, decât cel pe care ni-l facem noi.

Pentru că ne punem credința în frică, și nu în inima noastră. 

Am făcut și eu asta de multe ori. Am făcut pași din frică. 

Dar nu și de data asta. Am renunțat la a mă împotrivi mental și mi-am ascultat nevoia disperată de a mă întoarce acasă. 

Marți, 07.02.2023 – tranziții rapide de la o situație la alta, de la o emoție la alta

Iar marți m-am lăsat purtată, cu rucsacul în spate, neștiind unde voi ajunge. Am făcut pași spre înainte din iubire, cu deschidere către tot ce venea spre mine.

De la cazare la Sayuri. Nu. De la Sayuri la Zest. Da. 

Ceai albastru și alte culori în farfurie pentru un corp obosit. 

Mai târziu, de la Zest înapoi la Sayuri.

Căutare zboruri. 

Nimic nu se simte. 

Respiră. Ia o pauză. 

Sunt oare eu cea care are inima închisă? Sunt eu cea care fuge din calea iubirii totale, necondiționate? 

Sunt eu cea care respinge abundența? 

Nu știu. 

Apoi a venit o invitație spre mine. Invitația pe care o așteptam în momentele de confuzie de luni. 

Am spus da, crezând și simțind că asta era ce așteptam. Un pas înainte către necunoscut.

O reflexie despre “imaginea” pe care ne-o conturăm în mental. 

Imaginea pe care o atașăm unui loc. 

Imaginea pe care ne-o atașăm nouă și celorlalți. 

Dar apoi lucrurile au început să se sfârșească din nou. 

Entuziasm, andrenalină, nerăbdare, grabă, teamă, neașezare. 

Am ales încă o dată, deși decizia mea avea un cost, să rămân acasă.

Un pas înapoi spre cunoscut. 

Până ieri. 

Dar ieri are nevoie de o poveste separată. 

Attraversiamo împreună spre Ananda prin pași înapoi spre cunoscut,

S.

Scrisori din Bali

06, 07, 08 & 09.02.2023 

…

P.s:

Dacă aceste cuvinte trezesc emoție, magie ori speranță în inima ta – un share este foarte mult apreciat.

Așa cum o mică donație în Revolut ori o cafea virtuală mă ajută enorm. Mulțumesc. 

https://revolut.me/simonagoqw

https://www.buymeacoffee.com/simona13