Sunt deasupra norilor, primul zbor de legătură spre Bali, și tot ce vreau e să surprind într-o fotografie senzația de a fi atât de aproape de cer.
Aș vrea să capturez măcar un pic din liniștea de aici chiar dacă motoarele avioanelor nu sunt deloc silențioase. Mă fascinează albul și textura asta precum vata de zahăr în contrast cu albastrul infinit.
Dar această călătorie, deși va cuprinde și fotografii, este cel mai mult despre scris.
Am făcut două-trei cadre și un film de câteva secunde, apoi m-am oprit și am dat telefonul deoparte.
Mi-am lăsat câteva clipe în care să pot absorbi cu toate simțurile ce văd, și apoi să scriu despre cum se simte să fiu aici.
…
Resimt presiunea din aer așa cum resimt și presiunea din interior.
Mintea îmi face tot felul de scenarii, anticipează momente, îmi aruncă gânduri peste gânduri peste gânduri.
Unele nici nu le recunosc, căci nu sunt ale mele.
Am atât de multe straturi adunate peste suflet încât nu știu dacă trei săptămâni de scris și de stat cu mine îmi vor fi de ajuns.
(…)
10-Oct.-2022
BaliScrisori din BaliScrisori inainte de Balitransformarezbor
What do you think?