Cu dans în suflet și soare în privire, cu gândul la zile blânde de toamnă, vă invit să luați cu voi acest prim interviu de pe blog și să-l savurați alături de o cafea fierbinte cu multă spumă de lapte (poate fi și ceaiul vostru favorit) în cel mai confortabil loc din casă sau de afară.

Pot să vă spun doar că veți parcurge o adevărată călătorie în lumea dansului latino, veți descoperi o dezvăluire frumoasă a unui om care-și trăiește pasiunea cea mai mare, și, foarte probabil, veți simți o trezire a poftei de dans…mai ales cu recomandările muzicale de la final.

Gata, am spus prea multe deja…să fie dans (de cuvinte și emoții):

S: Ana, te rog, spune-mi câteva cuvinte despre tine: Cine ești tu, dincolo de C.V.? Care sunt pasiunile tale și ce te face să vibrezi de bucurie?

A:  Cred că sunt un ocean, îmi spunea cineva acum ceva vreme.

O fecioară creativă, dar și super pragmatică, sunt tot timpul în mișcare, atentă la detalii, critică mai ales cu mine și un achiever. Iubesc marea și bețișoarele parfumate sau uleiurile, îmi place să călătoresc, mă pierd uneori în seriale, adorm și mă trezesc cu muzică.

Și Dans. Am descoperit dansul târziu sau cel puțin nu așa de repede, acum 8-9 ani și a fost dragoste la prima vedere. De atunci și până acum nu am încetat niciodată să dansez.

Ca orice dragoste, s-a maturizat, a rămas încă focul pasiunii, dar s-a transformat treptat în mai multe etape.

S: Dacă ar fi să reduci într-un singur cuvânt ce semnifică dansul pentru tine, care ar fi acela? Și sunt curioasă să știu care ar fi motivul din spatele acestei alegeri?

A: Recunosc, primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost totul, dar îl voi alege pe al doilea și anume că dansul mă reprezintă pe mine.

Spun adesea că dansul este cea mai sinceră expresie a personalității mele, mă cuprinde așa de frumos în diferite forme: pe scenă, la cursuri, la evenimente sau pur și simplu acasă la mine, tristă sau veselă, senzuală sau copilă, energie feminină sau masculină.

E un amalgam de emoții și de trăiri, singură, alături de un partener sau de cursanți. E o experiență.

Pentru mine dansul este mai mult decât 2 pași la dreapta, la stânga sau în față, reprezintă o parte din persoana care s-a dezvoltat în cine sunt astăzi.

Dansul aduce oamenii împreună și are acum acest limbaj universal care facilitează accesul la o conversație.

La cursuri învățăm practic cuvinte, pe care ulterior le punem în fraze simple sau din ce în ce mai complexe astfel încât dintr-un monolog, așa cum ar putea părea la început, devine un dialog, cu partenerul de dans, cu publicul din fața scenei sau cu orice tip de audiență.

Muzica dă practic tonul, iar apoi noi, dansatorii, începem să vorbim.

S: Cum este rolul de profesor în dans? Cum percepi diferența aceasta și cum faci tu switch-ul între cele două roluri ale tale?

A: Hmmm… aici este o discuție mai lungă 😊

A fi un dansator extraordinar nu te face și un profesor excepțional pentru că, în cel de-al doilea rol, dincolo de cunoștințe tehnice de stil, intervin și alte layere, de pedagogie și de soft skills dacă aș putea să le rezum așa.

În cadrul cursurilor, există motivații extrem de diferite pentru care oamenii vin să danseze: socializare, petrecere a timpului liber, mișcare, distracție sau dobândirea de cunoștințe tehnice, evoluție și performanță. Și niciunul dintre aceste motive nu este corect sau greșit, ci doar variate, motiv pentru care trebuie abordate diferit.

Prin urmare, vorbim despre capacitatea de ascultare și observare, precum și de abilitatea de a interacționa cu oamenii.

De-a lungul timpului, am văzut multe tipuri de profesori: buni entertaineri, tehnici sau buni relaționiști și recunosc că am încercat să preiau aspectele care îmi plăceau, să îmi cunosc atuurile și să înțeleg unde să îmi pun focusul în încercarea mea de a-mi creiona stilul de profesor.

La ce sunt eu atentă? Încerc să empatizez cu oamenii din jurul meu și deseori reușesc să îi citesc înainte de a spune ei ceva.

Pasiunea. Never stop learning și spun asta așa de des la cursuri, dar și mai des mie. Being an amazing teacher means never stop being a student.

E important să te bucuri de realizări, dar să rămâi umil și între oameni.

Chiar și emoțiile sunt frumoase, atunci când toți fluturii pe care îi avem în stomac zboară în aceeași direcție. Am ținut atâtea cursuri, am dansat de atâtea ori pe scenă, am fost la concursuri și încă am emoții chiar și la un curs online.

Mi-am spus adesea că, ținute sub control, emoțiile reprezintă pentru mine un constant reality check with my passion. Dacă sunt încă acolo, atunci iubesc în continuare să fac asta.

Adaptabilitate. Se spune că există 5 limbaje ale iubirii.

Există, pe același model, mai multe limbaje prin care oamenii învață să danseze: unele persoane văd și pot replica instant, altele au nevoie de explicații extrem de tehnice pe numărătoare, unghiuri exact, etc, alții mizează pe tactil, dansezi cu ei, preiau de la tine mișcarea și o aplică, alții învață pe bază pe explicații, le povestești ce au de făcut și ei vor replica, unii repetă mai bine pe muzică, alții pe numărătoare.

Și acum imaginează-ți o sală cu 20 – 30 de persoane extrem de diferite și tu încercând să transpui același mesaj în forme diferite.

Îmi aduc aminte cum la început îmi pregăteam cursurile pe care îmi doream să le livrez fără doar și poate așa cum le-am pregătit. Uneori nu toți reușeau să prindă toată succesiunea de pași sau alteori nu mă încadram în timp și întârziam pentru că îmi doream să le spun toate lucrurile frumoase cu care mă pregătisem să vin la curs.

Acum, am o abordare mult mai diferită.

Întâi, eu mă uit după oglinzile mele, oameni cu care pot rezona imediat și care îmi pot da pulsul sălii, sunt cei cu care mă înțeleg din priviri.

Apoi ascult activ sala, și când spun activ, caut să citesc toate semnele: de la întrebări, la postură, la atenție și felul de a interacționa cu mine, dar și cu alți participanți. Nu găsi probleme acolo unde nu sunt. La început, îmi aduc aminte că mă pierdeam în detalii și uneori încercam să le explic ceea ce eu credeam că ei nu înțeleg sau vor să știe.

Astăzi, am învățat să ascult mai bine și să răspund on point la întrebările adresate. Iar dacă vreau să mă provoc îi întreb dacă le-am răspuns la întrebare, dar sunt pregătită mereu pentru orice răspuns îmi vor da. Și totul presărat cu puțin umor.

Îmi place mult să îmi cunosc cât de cât audiența, motiv pentru care pun întrebări la început sau speculez ușor pe parcurs și reușesc să fac uneori din momentele tensionate sau de tipul mie nu îmi iese sau eu nu pot, un moment simpatic prin care să relaxez atmosfera. Am învățat să dau feedback specific.

Nu toți funcționăm la fel. E ca la job, we are a team, fiecare are capacități și modalități diferite de a interacționa. Unii sunt foarte ok să le spui ce nu e bine, alții au nevoie doar de o încurajare, alții vor doar să-i lași să danseze în ritmul lor.

Înainte credeam că a fi un bun profesor înseamnă să livrezi cât mai bine informațiile tehnice și toată lumea să le învețe și să le aplice.

Astăzi cred că rolul meu e mai mult decât atât. Îmi place să fiu un model, iar aspirația mea nu este să fiu doar un profesor sau un instructor, cuvânt de care mă feresc pentru că nu suntem la instructajul periodic al muncii.

Aspir să fiu un mentor și o inspirație. Să le arăt celor din jur bucuria cu care dansez și să își dorească să se bucure și ei. Pe scurt, cred că sunt 3 aspecte importante: tehnica de stil, abilitatea de a asculta și capacitatea de a interacționa cu oamenii.

Uneori sunt atât de perfecționistă încât nu de puține ori m-am gândit să renunț să predau pentru că nu știu suficient de multe sau că nu sunt îndeajuns de bună. Pentru că, cei care mă cunosc, știu că prețuiesc timpul și banii oamenilor, dar și pe al meu. Am înțeles însă că există mai multe categorii de oameni: cei care nu știu și nu știu că știu, cei care nu știu și nu vor să știe sau cei care știu ceva, dar știu și că sunt lucruri pe care nu le știu și sunt dispuși să le învețe. Aici sunt eu 😊 și nu e ușor.

În plus, îmi place să fac switch-ul de dansatoare, cu cel de profesoară și cu cel din viața de job, de exemplu. Mă observ în fiecare zi cum aduc din experiențele mele în toate rolurile pe care le am zi de zi, lucru care mă face cred eu, autentică, dar mă ajută și să mă adaptez foarte ușor de la o situație la alta.

S: Întorcându-ne puțin în anul 2020, cum a fost trecerea de la cursuri față-n față la cele online? Crezi că vor rămâne în continuare o variantă comodă sau oamenii preferă interacțiunea personală?

A: Anul 2020 a fost diferit. Am trecut prin toate stările, de la agonie la extaz.

La început, m-am simțit ca un leu în cușcă, făcând switch-ul de la un mod de viață super activ în care mă trezeam la 6,7 mă duceam la sală sau la înot, la job, apoi la cursuri aproape în fiecare seară și festivaluri aproape în fiecare weekend, în țară sau în străinătate, la 4 pereți în care dormeam, mâncam, munceam și o luam de la capăt în fiecare zi.

Am înțeles repede că eu fără dans nu puteam să stau și atunci am știut: ia-mi dansul și nu mă voi mai regăsi.

Inițial fost o perioadă de șoc, liniște și nimic, după care am început să iau cursuri online cu alți profesori și ulterior să predau chiar și eu online. Nu mai făcusem asta niciodată și deodată dintr-o sală de curs, vorbeam în fața unui ecran. La început în live-uri, cu interacțiune în comentarii, până când a intervenit era Zoom și totul a devenit mai prietenos.

Am spus mai devreme diferit pentru că, acum, după atâta timp, pot spune că am reușit să transform această perioadă în avantajul meu. Am investit timp și bani în formarea mea și în dezvoltarea mea ca profesor și dansator. În momentele în care toți se plângeau pe Facebook că nu mai pot dansa, eu le spuneam că pot dansa oriunde, chiar și acasă.

Eu am știut că dansul e mai mult decât numele unei școli, un spațiu dedicat sau evenimente, dansul e acolo unde vrei tu să fie.

Pe măsură ce restricțiile s-au relaxat am început să fac proiecte video, coregrafii proprii și să ma bucur de dans prin oraș.

În acest moment, continui să țin cursuri online pentru fete. Cursuri de Ginga, așa cum le numim noi, dar pe înțelesul tuturor, abordăm tehnica specifică fiecărui stil în care, elemente de mișcare corporală, stil, atitudine, interpretare muzicală.

Facem elemente 100% leadable, adică lucruri care pot fi aplicate atunci când dansăm cu parteneri. Există această prioritizare extrem de importantă a etapelor: cea mai importantă este muzica, la care cei 2 parteneri se conectează împreună, apoi este partea de leading și following, în care partenerul inițiază o mișcare și followerul o completează și abia ulterior, după ce aceste 2 etape sunt bifate intervine stylingul.

Și dacă te întrebi de unde vine numele de Ginga – aș vrea să o lămuresc. Se vehiculează a fi mișcările de bazin, dar povestea e mult mai frumoasă pentru a nu fi spusă. Avem o dată cuvântul Ginga care reprezintă mișcarea constantă din capoeira, scopul nefiind acela de a dansa ci de a pregăti corpul pentru o serie de mișcări precum fentarea advesarului, evadarea sau atacul prin schimburi constante care pot induce în confuzie. Reținem de aici mișcarea corporală și sincronizarea mișcărilor.  

Apoi, o avem pe Regina Ana Nzinga, care a domnit peste 2 regate din Angola: Ndongo & Matamba (1624 – 1663).

Născută într-o familie de domnitori, Ana a trecut prin pregătire militară și politică încă de mic copil, demonstrând abilități politice și de diplomație, devenind ambasador pentru Portughezi.

A condus regatele într-o perioadă a sclaviei, ea a luptat pentru independență impotriva portughezilor într-o domnie de 37 de ani, devenind o figură importantă în istoria Angolei.

Este amintită pentru inteligența ei, înțelepciunea diplomatică și politică și tacticile militare extraordinare.

Prin urmare, Ginga este, pentru mine, mișcarea naturală a corpului, totul amplificat de atitudine, personalitate și stil.

Ginga este unică și capătă forme extraordinare atunci când este aplicată și însușită la nivel fizic, dar mai ales personal.

Le spun mereu fetelor că eu nu îmi doresc să danseze ca mine, eu pot să le inspir, dar trebuie să-și găsească propriul stil.

Ca recomandare, le spun să se uite la dansatoarele lor preferate și nu numai, să identifice lucrurile care le plac sau nu le plac și să încerce să le adapteze. Know the move and then own the move.

S: Este un om pe care-l admiri foarte mult și care ți-a influențat drumul în dans?

A: Nu mă pot opri doar la unul, așa că, cu acordul tău voi menționa mai multe nume, pe scurt.

Kwenda Lima pentru că m-a inspirat și ghidat, mai ales la început, reușind să înțeleg și să mă îndrăgostesc de Kizomba.

Rokhaya și Tyron pentru că mi-au arătat că oamenii frumoși la interior vor dansa frumos și la exterior și pentru că au crezut în mine. Ty știu că mă privești acum de sus și ești mândru de mine.

Carla și Tony pentru că am înțeles ce înseamnă un parteneriat solid de dans, susținere, motivare și încurajare și prietenie. Și pentru că mi-au oferit încredere, dar și experiență de dans și predare.

Stephane pentru că, dincolo de o metodologie de excepție, mi-a oferit lecții de viață care mi-au schimbat perspectivele.

Sunt mulți alți oameni acolo care m-au inspirat în acestă călătorie și de la care învăț ori de câte ori am ocazia.

Și dacă tot suntem la thank you notes, prietena mea Agata. Susținere și încredere necondiționată și o prietenie frumoasă.

S: Ce le-ai recomanda oamenilor timizi, dar foarte dornici să danseze? Care ar fi primul pas pe care-l pot face?  

A: Să încerce.

Online pentru a-și face o idee, dar offline pentru a vedea dacă li se potrivește. Poate există o înclinație pentru un anumit stil de dans și mai ales pentru un profesor.

Chiar dacă voi bifa tot ce îmi propun mai sus, cred că oamenii vin după oameni și ne alegem uneori și după energii și mod de interacțiune.

O altă lecție pe care o învăț zi de zi este să nu mai judec.

Deși sunt referințe din lumea dansului care mie nu îmi plac sau nu sunt conforme cu credințele și valorile mele, am învățat să nu le mai spun cursanților că X sau Y nu dansează bine sau că dansează urât, ci că pot încerca, eu o să le explic pe pozitiv de ce cred eu că este așa, de unde am învățat, cum se pot aplica principiile pe care eu le știu, însă alegerea este mereu la ei.

S: Spune-mi ceva despre tine, despre dans. Poate fi o experiență funny, dacă vrei. 🙂

A: Da, aș vrea să spun 2 mici povestiri despre Patterns & Problems ca să vezi cât de frumos se leagă dansul de viață și viceversa:

1. Obișnuiam să merg de mai bine de un an la cursurile private pe care le fac cu colegul meu Mihai. Stă foarte aproape de mine, știu traseul cu ochii închiși, intru în pasaj, stau la semafor, fac stânga, iar la semafor, drept în față și apoi stânga în parcare.

Când a venit Stephane în București am mutat cursurile noastre private cu el și la unul din drumurile spre Mihai îmi spune: Miss Ana, de ce nu o iei pe deasupra pasajului și faci direct stânga?

Primul instinct a fost să spun nu se poate din simplul fapt că eu îmi construisem deja o realitatea a traseului meu care funcționa perfect pentru mine. Într-o fracțiune de secundă am zis, nu, nu o să spun că nu se poate pentru că nu am încercat.

Vom merge data viitoare așa și vedem cum este. Zis și făcut.

Ce crezi? Nu doar că se putea, dar era și un drum puțin mai scurt.

Morala? Uneori suntem atât de prinși în patterns încât nu vedem the big picture. Noul drum nu salvează o oră din timpul meu, dar m-a făcut să înțeleg că uneori trebuie să vezi lucrurile din perspective noi. Și încerca să aplic asta în fiecare zi, dar și la dans.

2. Long story short, în cea mai recentă vacanță am pierdut avionul de dimineață și după ce am plâns și m-am frământat, am decis să îmi iau un alt bilet de avion cu o companie pe care nu o știam.

Am avut senzația că va fi un avion cu elice, lucru care m-a înspăimâintat teribil.

Am ajuns la avion și nu doar că nu avea elice, dar am primit și o masă pe timpul călătoriei.

Morala? Why make problems before having them? Uneori problemele pe care le proiectăm ne fură timp și energie pe care am putea să le investim în alte lucruri, iar atunci când chiar apare cu adevărat o problemă să vedem punctual cum o putem rezolva.

S: Spre final de interviu, te invit să ne povestești puțin despre câteva stiluri muzicale și istoria lor:

A: Semba (masemba la plural) este un gen de muzică traditional urbană (a apărut în capitală) și gen de dans din Angola care a devenit popular în anii ’50. Este produsul unei evoluții, deoarece a fost influențată de diferite grupuri etno-lingvistice din Angola, precum și de mai multe ritmuri africane diferite. În contextul dansului, cuvântul Semba înseamnă „corpul bărbatului care intră în contact cu corpul femeii la nivelul buricului”.

Într-una dintre limbile naționale angoleze numită Kimbundu, Semba poate avea, de asemenea, semnificația „Umbigada”. Umbigada descrie și o mișcare de dans când contactul dintre cele două corpuri este provocat de bărbatul care ia brusc femeia pe șold și o aduce spre buric. Mișcarea Umbigada este exact ceea ce se face și astăzi în dansul tradițional din Angola numit Rebita și alte dansuri africane.

La început, Semba a fost numit și dança de roda (dansul cercului și alte câteva nume mai ales atunci când vorbim despre Semba pentru carnaval (dans unic). Inițial, Semba era un singur dans în care bărbatul dansa în fața unei femei. Bărbatul își punea apoi mâna pe șoldurile femeii și o aducea cu o mișcare bruscă la el, care ar provoca un cioc (Semba).

Astăzi, Semba a evoluat într-un dans de cuplu pe ritm rapid, de cele mai multe ori. Pașii pot fi foarte acrobatici. Există mult spațiu pentru improvizație.

Kizomba este rezultatul unei evoluții. Descrie atât stilul muzical, cât și stilul de dans. Kizomba este un cuvânt angolez care înseamnă „petrecere” în limba kimbundu. Kimbundu este una dintre cele mai răspândite limbi vorbite în Angola în cadrul grupului etnic numit bantu. Expresia angoleză Kizombadas din anii 50 se referea la o mare petrecere, dar nu exista nicio legătură cu dansul și nici cu muzica așa cum o cunoaștem astăzi.

Dansurile tradiționale precum Semba, Kabetula, Kasukuta, Maringa, Caduque, Rebita, Cidralia, Dizanda, erau predominante în acea perioadă.

Majoritatea acestor dansuri sunt în primul rând dansuri de carnaval. În Luanda, capitala angoleză, puteți vedea aproape toate aceste dansuri unul câte unul în timpul „Carnaval da Victoria”. Acest carnaval și carnavalul din Lobito din provincia Benguela au făcut ca aceste dansuri să fie populare în întreaga națiune și promovează cultura angoleză până astăzi.

Ceea ce oamenii numesc astăzi Kizomba este o evoluție a dansului tradițional Semba.

Este evident că dansul Kizomba așa cum îl cunoaștem astăzi a evoluat după moda muzicii Kizomba. Din anii 50, angolezii obișnuiau să danseze Semba. Această tradiție a rămas neschimbată chiar și atunci când grupul Kassav din Insula Caraibelor franceze Guadelupa a venit să cânte muzică Zouk în Angola în anii ’80. Angolezii și-au dansat mișcările tradiționale Semba, de asemenea, pe muzica Zouk.

S: Lasă-ne, te rog, și câteva recomandări muzicale, potrivite acestui interviu:

A: Cesaria Evora – Sodade

Propun să începem cu o melodie extraordinară a bine cunoscutei Cesaria Evora, figură reprezentativă pentru Insulele Capului Verde. Saudades este ca stil morna și în acest gen de muzică se vorbește despre nostalgia de acasă, pământ, dragoste pentru țară și familie și incertitudinile întoarcerii acasă, absența a ceva sau cineva din trecut. Este un subiect abordat în multe piese de origine africană.

Melodia la bază are o poveste frumoasă: ne întoarcem în timp, în 1954, când Mariana Do Santos din Insulele Capului Verde care avea 18 ani a primit un contract să adune cafea în Sao Tome, o altă colonie portugheză ( autoritățile portugheze încurajau deplasarea localnicilor pentru a atenua presiunea demografică de pe insula și pentru a umple golurile de necessitate de muncă din alte locuri). Când Mariana a plecat, iubitul ei Joao a condus-o în port cu chitarra lui și a început să cânte:

“Who showed you / That far away path? / The path / to São Tomé. / Sodade, sodade, / Sodade / …” he sang. “If you write me, / I will write you / if you forget me, / I will forget you…”

Ulterior cântecul a fost scris cu câteva modificări de către un localnic vânzător și ani mai târziu a devenit unul din cele mai celebre cântece de morna din lume, un tip de muzică care aparent datează din secolul 18. Cesaria Evora este cunoscută ca Regina Mornei.

Kizomba: Funge na cachupa

Melodia vorbește despre uniunea dintre Angola și Insulele Capului Verde Funge, iar titlul este foarte reprezentativ pentru că aduce împreună un tip de mâncare specifică angoleză – funge și cachupa mâncare specifică Cape Verdiană. Versurile vorbesc despre cele două țări unite în trecut și în prezent, 2 țări surori de suflet și de inimă.

Semba: Cabelos Brancos

Versurile sunt foarte frumoase. Cabelos Brancos înseamnă păr alb, însă cântărețul explică faptul că acestea sunt o dovadă a experiențelor vieții și nu a trecerii timpului și a vârstei. Apare iar cuvântul Saudades despre care vorbeam mai devreme. Nostalgie, exil, plecați din țară din cauza războiului civil, mesaje prezente în multe melodii.

Ismael Benguela – Na Boleia do teu Coração

“Mărturisesc că atunci când te-am văzut, ceva puternic s-a întâmplat și întâlnirea noastră m-a mișcat.”

Așa sper să ajungem la inimile celor care au “răsfoit” această călătorie în lumea dansului, cum s-a întâmplat pentru mine atunci când am început să dansez.

S: Acum că am ajuns la final, spune-ne unde te găsim? Cursuri/ Evenimente?

Momentan organizez cursuri regulate pentru doamne și domnișoare, cursuri de Ginga, așa cum povesteam mai sus, în fiecare miercuri, de la 20.30 la 22.00 pe Zoom.

Pentru evenimente pe care le organizez cel mai bine ar fi să mă urmăriți pe Facebook: Ana-Maria Stoica sau pe Instagram: ana.maria.stoica

Clipe surprinse în proiectul “The dance between lights and shadows”, pentru file speciale din Jurnal Fotografic.

Pentru o variantă audio a interviului de mai sus și ceva mai mult, găsiți pe pagina de Soundcloud a Radio Vocativ înregistrarea emisiunii mele: Bazar de cuvinte_Ediția 18

Cu drag de oameni cu povești,

S.