Încerc, pentru a nu știu câta oară, să cuprind cu ochii, cu sufletul, cu mintea, cu inima, cu tot ce sunt eu… acest peisaj modelat de măreția naturii, acest lac atât de drag mie care este înconjurat, îmbrățișat, iubit și ascuns de munții Bârgău și Călimani.

Încerc să fotografiez cu ochii acest loc magic, mângâiat cu nespusă dragoste de răsărit la Est, iar la Vest apusul îl dă tribut cerului plin de stele, în nopțile senine, dar doar până dimineața devreme.

Încerc să-l inspir, să-l expir, să-l respir, să-l simt dar și de-aș avea însăși TIMPUL pe mână, în loc de ceas, tot nu mi-ar fi de ajuns.

Și chiar dacă oamenii au tot rupt bucăți de pământ, de brazi, de verde, ca să-și facă un loc al lor, eu tot iubesc infinit această “mare” dintre munți.
Dar nu este marea la care poate vă gândiți, cu nisip fin, plajă cu șezlonguri și umbreluțe, ori cu baruri de coktail-uri.

Nu, lacul acesta cu nuanțe de turcoaz este înconjurat de pământ.
Dar sunt unele locuri de cazare ce au ponton, plaje artificiale, bărci, veliere și alte cele pentru închiriere.
Trebuie doar să întrebați.

Ah, și jumătate de zonă este în plină dezvoltare.
Se construiește în neștire, și poate că nu veți găsi acea liniște sperată, așteptată, diferită.

Depinde de câtă răbdare aveți să priviți cerul, lacul, răsăritul, munții, fără să vă gândiți la zgomotele de fundal făcute de oamenii care lucrează din zori și până-n noapte.

Știți? Mama Natură nu are nici o vină că o invadăm, de multe ori, cu lipsă de respect pentru ale ei daruri minunate.

Deci, luați aminte!

Aici liniștea nu se vinde la pachet cu micul dejun ori ca suvenir.
Aici liniștea se caută privind în zare, în depărtare, din interior spre exterior.
Aici, Universul e mai aproape. Iar noi suntem mai aproape de galaxie, de sine, de bucurie, de iubire.

De fapt, oare știți?

Colibița este toată o poezie. Depinde doar de noi să o citim cum se cuvine.

Clipe de liniște surprinse din Casa Dani Colibița (casa noastră departe de casă), pentru file din Jurnal Fotografic.

Cu emoție,

S.