Freamătul existenței

Am intrat in pădure, iar pădurea și-a deschis toate cărările pentru mine.

În tăcere.

Era seară, iar lumina apusului îmblânzea trunchiurile scorțoase ale copacilor.

Am mers un timp care nu părea a fi contorizat de secundar și m-am afundat tot mai mult în pământul moale.

Pământul mi s-a făcut trup, iar rădăcinile creșteau dinspre inima mea spre inima pădurii. 

Ne-am întâlnit. Eu și pădurea. 

În tăcere.

Și atunci m-a întrebat șoptit de ce am uitat.

De ce am uitat să vin la ea? 

De ce mi-e teamă de viața care pulsează în verdele ei crud? De ce accept doar liniștea de aramă pe care i-o aduce toamna? 

De ce am capul mai mult plecat și rătăcesc în gândurile interioare, în loc să rătăcesc cu sufletul în cântul naturii și cu privirea îndreptată spre cer?

De ce stau ascunsă între betoane, unde nu am loc să-mi las gândurile să zboare?  

M-a învins. 

M-a îngenuncheat cu măreția ei.

Într-o simplă conversație purtată în tăcere.

Și atunci, cum las gândurile libere? 

Nu am primit niciun răspuns.

Am plecat de acolo dorindu-mi să tac mai mult. 

Dar azi m-am întors iar.

Tot în tăcere. Dar cumva mai grăbită. 

Îmi găseam greu respirația. Răcoarea dimineții îmi amorțea frica.

Frica de a-mi lăsa gândurile libere.

Am încetinit puțin, cât să-mi potrivesc pașii cu ciripitul păsărilor.

Am ridicat privirea și am încremenit.

O ființă a pădurii a încremenit în același timp cu mine. 

O căprioară ce se credea ascunsă printre pomii abia înfrunziți. 

Am privit-o și ea m-a privit pe mine, iar pentru o secundă infinit de prețioasă nu ne-a fost teamă niciuneia.

Sper să nu uite curând că un om i-a zâmbit cu sufletul în această dimineață.

Eu nu am să uit. 

Nu am să uit că odată cu fuga ei în adâncimile pădurii, a fugit și frica de a-mi lăsa gândurile să fie libere.

De acum le las să zboare, să vină, să plece, să fie. 

Pe măsură ce înaintam spre ieșire, roua din iarba înaltă îmi spăla picioarele. Probabil încerca să mă spele și de păcate.

Așa că, la ieșire mi-am cerut iertare.

Iertare. În tăcere.

Iertare pentru uitare. 

Pentru neglijență.

Pentru deconectarea asta de tot ce-mi face sufletul să freamăte a existență.

Iertare. 

S.

Callingconexiunefreamatul existenteiNaturepadurewandering