Dumnezeu a răspuns…
Nu o să-mi fie ușor să conturez un text demn de impactul acestui titlu. Nici nu vreau să fie prea mult de simțit și înțeles. Dar mă voi strădui să-l scriu din iubire.
Ai avut vreodată senzația ciudată, când citești un text găsit întâmplător, că Universul* îți vorbește în mod direct prin acel text?
(* eu aleg să folosesc Universul ca o definire modestă a divinității, însă poți alege orice se simte bine pentru tine: Dumnezeu/ un înger/ Sinele)
Ai avut sentimentul, imediat ce întâlnești un om că era menit să vă întâlniți? Ori și mai ciudat, se simte de parcă deja vă cunoașteți?
Poate că da, poate că nu.
Eu cred că primim zilnic acele mesaje, îndemnuri, încurajări, oameni. Depinde de noi dacă alegem să le acceptăm, să ne deschidem și să le primim.
La fel ca și ție, Universul îmi vorbește constant. Știu că mereu a făcut-o doar că eu nu ascultam. Asta s-a schimbat de când sunt pe Insula Zeilor.
Citate, afirmații, întâmplări, sincronicități – este ca și cum primesc în mod continuu confirmarea că am luat decizia corectă și mă simt încurajată de forțe mai presus de mine.
Universul ne vorbește și prin oameni. Și Universul le vorbește altora prin mine sau prin tine.
Am avut parte de întâlniri care pot părea stranii dar cu toate astea, au avut atât de mult sens. La unele încă aștept să mi se dezvăluie acel sens.
Toate par că ar reprezenta conectarea unor puncte invizibile pe care poate nu le voi cuprinde sau înțelege niciodată. Poate că nici nu trebuie să o fac.
Am întâlnit, întâlnesc și voi întâlni toți oamenii de care mi-a fost dor. Atât de dor. Și îi găsesc ca fiind fascinanți. Pur și simplu, îi privesc, îi citesc, îi ascult, îi simt cu o curiozitate extraordinară și cu o iubire necondiționată.
Oglindesc în ei întrebările legate de propria mea călătorie, despre viață.
Pe unii i-am întâlnit fizic, pe alții i-am întâlnit prin cuvinte. Cuvintele mele și cuvintele lor.
Inima mea a traversat oceane și a întâlnit alte inimi care m-au primit în îmbrățișarea lor.
Iar de la fiecare om întâlnit până acum am primit energie, lecții, revelații, ascultare, compasiune, siguranță, încurajare, adevăr, vindecare, iubire.
Despre unele întâlniri am povestit și mai am de spus povești, iar pe altele le voi ține probabil pentru mine.
Ce mi se pare complet straniu, este că simt despre absolut fiecare om că-mi este suflet pereche.
Și cu revelația asta despre care nu știu ce să cred încă, îmi pun întrebarea:
Oare nu suntem cu toții, unii pentru ceilalți, un răspuns al Universului/ al Lui Dumnezeu?
Și dacă suntem, atunci cum facem să nu ne atașăm de fiecare persoană întâlnită? Clar nu ne vom atașa de toate persoanele, dar uneori se întâmplă să fim atât de fascinați încât mintea începe proiecțiile.
Proiectăm așteptările noastre către acea persoană, sperând că le va bifa pe toate.
Poate o prietenie nouă, poate o relație, poate o posibilă colaborare super interesantă.
Însă dacă e ceva ce învăț zilnic aici, este să dau drumul la tot. Să nu mă agăț de nimic și de nimeni.
Nimic nu ne este promis întru eternitate. Niciun om, nicio prietenie, nicio relație, nicio colaborare, niciun vis.
Ah și ce dureros poate fi perceput acest adevăr. Cum să trăim cu inima mereu deschisă, la limita riscului de a fi făcută bucăți? (dar oare inima este cea care se face bucăți ori mintea/ ego-ul care face proiecții și se atașează?)
Nu e ușor.
Nu e ușor să dăm drumul poveștilor pe care le știam.
Nu e ușor să vedem oameni dragi cum ne dau drumul pentru că nu se pot bucura pentru noi.
Și nu e ușor să lăsăm o viață întreagă în urma noastră. Prieteni, iubiți, familie, promisiuni, planuri, lucruri materiale.
Așa cum nu e ușor să începem o nouă viață de la zero, fără așteptări, fără planuri, fără atașamente.
Pentru mine nu e. Chiar dacă arăt zilnic fericirea, am mai spus că experimentez și durerea. Nu vorbesc atât de des despre asta pentru că e un proces pe care-l am de înțeles înainte de a-l împărtăși.
Dar nu e ușor să-mi deschid zilnic inima către lume, către oameni noi, către cuvinte. Mă simt din ce în ce mai vulnerabilă. Și totuși, din ce în ce mai puternică.
Nu e ușor dar continui să o fac. Pentru că decât o viață trăită într-o amorțire continuă și o inimă stinsă, aleg o viață trăită între limita fericirii și a durerii, cu o inimă plină cu toate emoțiile posibile.
Niciun vis.
Scrisori din Bali este un vis.
Sunt atașată de el? Da și nu.
Cred în el și mai cred că într-o zi nu-mi va mai aparține. Va fi al tuturor oamenilor care au nevoie de el.
Până atunci, scriu în continuare. Pentru tine și pentru ei, cei care vor urma să-l descopere.
Iar acum, ca un fel de încheiere, simt că e necesar să menționez semnificația prenumelui meu (cel principal):
Forma masculină a numelui Simona – nume preluat cu precădere atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament, are o origine ebraică – Shime’on, care înseamnă ascultare, un dar al ascultării, semn ceresc, mărturie.
https://secretulnumerelor.ro/semnificatia-numelui-simona/
Dumnezeu a auzit. Dumnezeu a răspuns.
Poate că asta se regăsește uneori în scrisorile mele. Câte un răspuns de la Univers, așezat în inima mea și trimis către inima ta.
Sau poate nu.
Oricum ar fi…
Attraversiamo împreună spre Ananda și prin răspunsuri de la Univers, de oriunde vin ele,
S.
Scrisori din Bali
Joi, 01.12.2022
Note dulci de final:
Zilele trecute am postat povestea visului meu de a scrie Scrisori din Bali. Am zis cum a început totul și unde sunt acum.
Acum sunt în momentul în care am nevoie de o șansă de la persoana/ compania potrivită, la momentul potrivit. De aceea, nu renunț să caut acea șansă. Și trimit zilnic mail-uri către diferite companii.
Însă, până atunci, orice suport, doar dacă simți că-ți sunt cu folos cuvintele așezate aici – un share al scrisorilor favorite, fie o mică donație în Revolut, fie o cafea virtuală – mă ajută enorm. Mulțumesc.
https://www.buymeacoffee.com/simona13
By Simona
What do you think?