Dă-ți voie să înfrunți frica

Ghemuită sub masa de la Wizard, precum copii lui Donny, caut să-i ofer alinare copilei din interior care are nevoie de un loc sigur. Poate un fel de portal prin care să treacă, iar toate fricile se vor transforma într-un praf magic care-i va aduce o liniște nesfârșită lăsând loc doar bucuriei.

Poate.

Dar adevărul este că sunt pe cale să mă prăbușesc ori să depășesc încă o dată această limită a abundenței sau, mai bine zis, propria-mi limitare. 

Mă agăț cu lacrimi și recunoștință de momentul prezent, de tot ce este, de tot cine sunt, de tot ce am, de tot ce am scris până azi. 

Trăiesc visul vieții mele și viața visurilor mele. 

Cu toate astea, frica este aici. Frica pentru ziua de mâine, frica de a eșua în a-mi duce departe acest vis, frica de bani. 

(Stai, respiră profund, citește ce tocmai ai scris.)

Ultima parte sună ca și cum ascunde altceva față de ce credeam. 

Cred sau credeam că-mi este frică să rămân fără bani, lucru care s-a tot repetat de mult prea multe ori pe parcursul vieții mele. 

Dar dacă această „frica de bani” este de fapt o frică de abundență imensă pentru că acel copil interior nu se simte demn de a primi pur și simplu pentru că-și urmează visul de a scrie?

Poate. 

Doar așezând aceste cuvinte simt un gol în stomac, un nod în gât și multe lacrimi ce se grăbesc să curgă necontrolat.

„Lacrimile sunt fericirea întoarsă acasă.”

Negăsind portalul magic, caut un răspuns în interiorul meu ținând strâns în mâinile mele un cristal galben (Bumblebee Jasper) în care este sculptat un dragon. 

O voce strigă înăuntrul meu:

„Dă-ți voie să arzi. 

Eliberează demonul din tine. Eliberează întunericul. Eliberează bestia. 

Dă-ți voie să mori. Ca apoi să renaști.”

Cum știu cine sunt dacă nu înfrunt frica în față? De fiecare dată câte puțin, până încep să tremur în fața ei și apoi o prind de mână și îi spun că e timpul să rămână în urmă.

Cum știu cine sunt dacă nu uit cine eram? Cum să mai știu cine sunt când de prea multe ori am spus „Da” atunci când corpul meu spunea „Nu”?

Cum aflu cine sunt dacă nu dau mintea la o parte și-mi ascult intuiția, corpul, vocea aceea pe care redus-o la tăcere crezând că „eu” știu mai bine?

…

În această dimineață m-am trezit într-un loc nou. Undeva la marginea orașului. Am mâncat pe post de mic dejun un Dragon fruit cu mâinile goale, colorându-mi buzele, limba și degetele în roz.

Sunt mai departe de cine eram ieri. Mai aproape de cine sunt azi. 

Cântecul păsărilor, jungla, lanurile de orez, mirosul de verde crud, pământul moale și cald, lumina soarelui au fost ancorele mele către vocea din interior. 

Am cerut încă o dată putere. 

Putere de la soare să aud mereu vocea interioară. Putere de la aer să spun mereu adevărul. Putere de la pământ să am echilibru și credință. Putere de la apă să-mi ofer darul cuvintelor mai departe. Putere de la foc să ard, să mor, să reînviu.

De ieri până azi mi-am dat voie să ard. 

Dar înțeleg că ceea ce arde, de fapt, este frica. Și ceea ce reînvie este puterea, curajul, încrederea, asumarea, magnetismul, femeia sălbatică care-și face loc din ce în ce mai mult în interior. 

Rămâne de văzut ce se întâmplă în exterior. 

Până atunci, mă duc să fac o plimbare în picioarele goale pe acest pământ moale și cald, îmi voi da voie să primesc direct din grădină zmeură indoneziană, fructul pasiunii și apoi poate voi mai mânca un Dragon Fruit cu mâinile dându-mi voie să mă colorez în roz visând la portalul magic care-mi va aduce liniște.

Attraversiamo împreună spre Ananda prin foc, frică, adevăr și portaluri magice,

S.

Scrisori din Bali

29.01.2023

Note dulci de final:

Dacă aceste cuvinte îți ating inima, te rog să mă ajuți cu un share al scrisorilor favorite, o susținere în Revolut ori o cafea virtuală.

https://revolut.me/simonagoqw

https://www.buymeacoffee.com/simona13

Cu mulțumire și recunoștință, să ți se întoarcă infinit.