By 
În ziua în care am fost în Uluwatu, la ocean, Desiree a făcut o postare pe Facebook cu acest text:
Din experiența mea faci lucrurille din două motive: frică sau iubire. I chose to move out of love.
A rămas cu mine expresia asta, deși pe moment nu am încercat să o procesez.
Acum încep să o înțeleg mai bine.
Pentru că mă aflu în plin proces de a face schimbarea, de a alege să mă mișc din iubire și nu din frică.
Iar cele trei experiențe ale dansurilor avute aici, în Ubud, sunt strâns conectate de această alegere pe care o am de făcut.
Ecstatic – prima experiență – @Yoga Barn
Ritmul și energia. Acest ritm al muzicii și energia oamenilor mă sufocă, mă copleșesc.
Simt podeaua cum vibrează până în oasele mele fragile. Aș putea să mă frâng într-un milion de bucăți acum.
E o durere în mine pe care nu o recunosc. Ori nu-mi aduc aminte de ea.
Frică.
Văd oamenii în jur. Peste o sută de oameni. Îi văd atât de liberi, îi văd cum se mișcă, cum dansează.
Dar dansează e prea puțin spus.
Exprimă libertatea în cea mai pură formă a ei, se exprimă pe ei așa cum sunt în profunzime.
Văd joacă. Văd senzualitate. Văd iubire. Văd conexiune. Văd stări de spirit eliberate în mișcare.
Nu mai privesc oameni, privesc energia cum se desfășoară în fața mea.
Dar eu?
Eu nu pot decât să plâng. Mă așez pe podea, mai aproape de vibrație, și las să iasă durerea. În hohote de plâns, mă întreb ce se întâmplă cu mine.
Am iubit dansul de când eram mică. Am dansat cândva cu ușurință, cu bucurie, cu pasiune.
Rușine.
Este o rușine ancestrală de a mă exprima, de a fi cine sunt, de a mă mișca liber, de a-mi da voie să mă exprim fără să-mi fie frică.
Frică.
Frică de a mă conecta, în special cu bărbații, frică de cum voi fi privită, dacă voi fi acceptată sau respinsă?
Frică de trecut.
Parcă revăd trecutul, parcă sunt persoane care întrupează trecutul meu pe ringul de dans. Și nu vreau să merg acolo.
Dar trebuie.
Prejudecăți ies la suprafață.
Nu ale mele, că nu mi-au aparținut niciodată dar le-am luat cu mine pe parcursul anilor, în amorțirea vieții pe care am trăit-o crezând că mai mult nu se poate. Că e normal să fie greu.
Dar viața, când o lași să fie, nu e grea. Și din a forța lucrurile să se întâmple, devii un observator. Devii libertate. Devii energie și atragi energie.
O fată vine la mine și mă îmbrățișează, îmi oferă o floare.
Apoi mai vin, pe rând, alte patru sau cinci fete, femei, surori, suflete libere.
Blândețea, iubirea, vulnerabilitatea sunt toate aici. Și sunt onorate. Lacrimile mele sunt binevenite aici.
Și plâng în continuare. Încerc câte un dans șchiop dar nu rezist mult.
Mai am nevoie să plâng.
Contact impro – @Paradiso
Semi-întuneric.
Lumini colorate dar difuze, câțiva oameni – poate în jur de douăzeci.
Sunt invitată de Tara, organizatoarea evenimentului, să dansez cu ea. Îmi tremură mâinile. Inima îmi bate cu putere în piept. Mă simt stângace în picioare dar e bine că nu am nevoie să le folosesc prea mult.
Atingerile aparțin doar mâinilor noastre.
Începe o melodie nouă. Sunt condusă către cineva din încăpere.
Totul se întunecă în jur. Nu văd vârsta, nu văd numele, nu văd forma. Văd doar ochii. Albaștri.
De aici începe povestea unui dans pe care nu l-am mai dansat niciodată până în acel moment.
Conexiune, familiaritate, trecut, prezent, durere, iubire, joacă, încredere, siguranță, mișcare, atingeri, vindecare și ceva mai mult. Un dans în cea mai pură formă a lui, lipsit de așteptări, de viitor, de preconcepții.
Dar asta e o poveste despre care voi mai scrie și separat.
Ecstatic – a doua experiență – @Paradiso
Aceeași încăpere ca seara trecută.
Dar energia e schimbată. Energia mea e din nou cea a unei copile speriate de cei din jur.
Caut să fiu salvată. Caut o conexiune ca seara trecută.
Însă, în egală măsură, știu că nu am nevoie. Știu că am nevoie să mă conectez la mine, să mă salvez singură.
Mă mișc ușor pe ritmul muzicii dar tresar când cineva se apropie de mine prea mult. Mă retrag într-un colț al meu.
Deși mi-ar plăcea să mă conectez, nu găsesc puterea să o fac.
Îmi pun constant mâna pe inimă, să rămân ancorată în energia mea.
Vera să-mi dau voie, dar ceva mă ține pe loc.
Închid ochii, ascult vibrația muzicii, caut să mă conectez cu ritmul ei…dar pare că nu reușesc decât pentru puțin timp.
Poate că ce am nevoie e să-mi găsesc propriul ritm.
La finalul serii mă las pe podea și încep să plâng.
Plâng de această neputință a minții mele care nu știe să se elibereze. Plâng de această deconectare.
Plâng și mă eliberez. Plâng și mă vindec.
Ecstatic – a treia experiență – @Yoga Barn
Azi, când scriu aceste rânduri, urmează a treia experiență de dans ecstatic.
Poate a treia oară e cu noroc, ori poate că aveam nevoie să mă eliberez de trăirile avute la cele de dinainte.
Poate azi îmi dau voie să mă exprim prin dans așa cum mă exprim prin cuvinte.
Poate azi voi reuși să mă mișc din iubire și voi lăsa frica pe podea.
Ecstatic dance is a form of dance in which the dancers, sometimes without the need to follow specific steps, abandon themselves to the rhythm and move freely as the music takes them, leading to trance and a feeling of ecstasy. The effects of ecstatic dance begin with ecstasy itself, which may be experienced in differing degrees. Dancers are described as feeling connected to others, and to their own emotions. The dance serves as a form of meditation, helping people to cope with stress and to attain serenity.
Wikipedia
Scrisori din Bali
16, 26, 27 & 28 Oct. 2022
P.s:
Las aici două melodii dintr-un playlist de Ecstatic dance, ca pe o invitație pentru cine vrea să se miște din iubire:
What do you think?