Cred în miracole

Văd zmeie pe cer, ofrande pe asfalt, oameni pe scutere, praf pe zâmbete.

Văd soare, simt ploaie, văd verde, simt albastrul, văd infinitul, simt non-existența. 

Dimineața, când mă trezesc, îmi rog sufletul să vorbească cu mine, să-mi șoptească adevăruri, să-mi dea curaj, să-mi dea putere să fiu la rându-mi adevăr. 

Uneori îl aud, doar că de multe ori uit ce-mi spune.

Însă am încredere că acele adevăruri lucrează în interiorul meu și se integrează pe furiș față de ego.

Totuși, uneori nu mă simt în întregimea mea. 

Mai ales când experimentez anxietate, tristețe, nesiguranță. Simt că e ceva ce fac greșit, simt că nu mă ridic la așteptările pe care viața le are de la mine.

Simt că pierd esența divinității, esența iubirii. 

Dar poate, așa cum Oana îmi spune, dacă nu mă simt întreagă asta nu înseamnă că sunt mai puțin eu, mai puțin vie, mai puțin iubire, mai puțin adevăr.

Și îmi dau seama că are dreptate.

Cred în contrast. 

Cred că spiritualitatea, trezirea adevărului, iluminarea poate fi găsită în mijlocul vieții – în nopți târzii între un shot de tequila împărtășit cu o femeie Lună, ce mi-a devenit prietena cea mai bună în acest capitol din viața mea (@ Irina – în orice capitol voi fi, vei rămâne pentru eternitate my sister by heart), în dimineți devreme în care resimt anxietate pentru că simt că-mi trădez visurile și sufletul, în amiezi petrecute în cafenele având lacrimi în ochi scriind aceste rânduri. 

Cred în rămas-bun, fie el în tăcere. 

Văd oamenii cum vin și pleacă, aici mai mult ca oriunde. 

Dar realizez că despre asta e viața: o schimbare continuă, necunoscut, veniri, plecări, oameni noi, oameni vechi. E o curgere precum un râu de munte, uneori mai tihnit, alteori plin de furie.

Cred că suntem foarte atașați de ceea ce cunoaștem, de control și cunoscut, de poveștile din mintea noastră, de definiții, de relații, de oameni, de muncă.

Și cred că nu e neapărat un lucru rău. Nu mai cred în corect sau greșit, cum îmi spune Andreea. 

Cred că avem nevoie de atașament ca să învățăm detașarea, chiar dacă e dureros. 

Cred în flexibilitate, dar și în stabilitate.

Cred în onorarea adevărului interior, oricât de diferit este față de așteptările celorlalți. Dar știu că uneori nu este ușor să ne rămânem devotați. 

Cred că avem nevoie să ne dăm voie să trăim viața în mai multe feluri, în rutină cât și în aventură. Altfel nu vom ști niciodată ce ne este potrivit. 

Cred în vulnerabilitate, cred în râs și plâns, cred în dans și în îmbrățișări, în meditație și în tăcere, în asumarea riscurilor și în făcut pași înapoi, în schimbarea zilnică a adevărului propriu. 

Cred în necunoscut. 

Mă uit la viața mea din acest moment, mă uit la trecut și mă uit la viitor și văd o diferență ca între cer și pământ. 

Anul trecut fotografiam oameni la nunți și uneori mi se părea că nu văd iubirea dintre ei. Dar poate eu eram cea lipsită de iubire mai mult decât erau ei. 

Anul trecut eram într-o relație în care nu știam cum să mă exprim, de teamă să nu rănesc. Dar poate îmi era mai mult teamă să nu-mi rănesc ego-ul.

Anul trecut eram înconjurată de oameni pe care-i știam de ani, și simțeam o teamă profundă să-i pierd. Dar poate îmi era mai mult teamă că mă pierd pe mine, neștiind cine sunt în afara acelor relații. 

Aș vrea să fi știut cum să spun că am nevoie de timp pentru mine, aș fi vrut să nu pierd pe nimeni, aș fi vrut să nu pierd momente din viața oamenilor dragi, aș fi vrut să nu fie nevoie să plec atât de departe ca să mă întâlnesc. 

Însă nu regret că m-am ales pe mine când viața m-a chemat să o fac, îmi pare rău doar că am frânt inimi și prietenii. 

Totuși aș vrea ca ei să știe că aici mi se frânge inima aproape zilnic, și „pierd” prieteni cel puțin o dată pe lună. 

Însă rămân momentele. Rămân amintirile, rămân trăirile, rămâne poezia, rămâne co-creația, rămâne viața. 

Viața e mereu nouă. Și uneori veche. Dar e perfectă așa cum este.

Hm, doar că nu mai cred în perfecțiune. Ori, mai bine spus, perfecțiunea a căpătat o altă definiție pentru mine.

În viață, în relații, în cine sunt.

Am în continuare tălpile murdare, de la mers și dansat desculță, dar sufletul îmi este din ce în ce mai curat. 

Am părul ciufulit mai mereu, rădăcini albe de peste două luni, dar gândurile îmi sunt din ce în ce mai așezate și uneori însoțite de flori de frangipani. 

Am pete de la soare, pe față și pe corp, dar am stele în privire, și sclipici pe toată fața – atât pe exterior, cât și pe interior.

Am o inimă deschisă de la pământ până la cer, și primesc cu ușurință oameni în interiorul ei. Chiar dacă ei pleacă, inima mea are grijă de ei de la depărtare și îi hrănește în iubire și lumină. 

Dar asta nu înseamnă că inima mea nu-și caută propriul adăpost. 

Însă am încredere în tot ceea ce mă învață viața acum, în rescrierea adevărului, în viitor.

Viitorul?

Hm, mă gândeam la acel videoclip de manifestare pe anul 2024 pe care l-am văzut la Y. 

Mi s-a părut prea perfect, prea frumos ambalat, prea superficial, prea opulent. Dar fiecare cu adevărul lui.

M-am întrebat dacă resping ideea de lux, însă am și eu propriul meu adevăr despre lux. 

După ce am învățat de la Jeff și de la Oana că limitez viața să mă surprindă dacă îmi fac liste detaliate cu ce-mi doresc, am renunțat la ideea de perfecțiune așa cum o știam. 

Și am văzut că atunci apare magia. Și contrastul. Și viața. 

Viitorul meu îl văd ca fiind despre simțirea libertății, despre aventură, despre prietenie, despre locuri care mă cheamă, despre iubire, despre necunoscut, despre ieșirea din zona de confort, despre vulnerabilitate, despre râs și plâns, despre joacă, despre adevăr și onorarea lui, despre exprimarea a ce sunt așa cum își dorește sufletul meu să se exprime – prin scris, fotografie, dans, înot, tăcere, cântat, tarot, numerologie astrologie și prin diferite alte forme de canalizare a energiei creatoare.

Eu, cea din trecut, am făcut o punte pentru cea din prezent și cea din viitor.

Ne-am întâlnit, ne-am aliniat, ne-am regăsit într-o viață care se simte vie, adevărată, cu sens.

Iar această viață, în acest moment, este cu siguranță și se simte ca un miracol pentru mine. 

Pentru asta sunt și voi fi mereu recunoscătoare pentru că au fost visători care m-au însoțit cu iubirea lor în nenumărate forme spre acest miracol.

I believe in miracles cântam în urmă cu un an.

Acum trăiesc miracolele. 

Și asta e ce îți doresc și ție – cititorul, visătorul, omul care își caută propriul adevăr.

02.06.2023 / Sayuri

Rewrite everything

Notă dulce de final:

Dacă vrei să mă susții în această călătorie a scrisului, o poți face în nenumărate feluri, primul și cel mai important este să-mi trimiți un gând bun și plin de iubire.

Următorul: dă share la această poveste către prieteni, familie, social media. Oriunde simți.

Iar al treilea: prin susținere financiară oriunde simți, oricât simți.

• ING

IBAN: RO84INGB0000999903233864

Titular cont: Simona Anca Maria Toma

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

• Revolut

https://revolut.me/simonagoqw

• Buy me a coffee

https://www.buymeacoffee.com/simona13

• PayPal

https://www.paypal.me/postcardsdiary

Mă-nclin cu recunoștință și tot ceea ce trimiți spre mine, să se întoarcă înmiit spre tine în cele mai magice moduri.

Acestea fiind scrise, acestea fiind împărtășite, te invit să mă însoțești în întâlnirea cu Viața, cu Adevărul, cu Iubirea – https://www.postcardsdiary.com/explore/rewrite-everything/