By 
I really can’t stay
Baby, it’s cold outside
I gotta go away
Baby, it’s cold outside …deși nu este, din contră.
Ah, e atât de departe atmosfera de Crăciun de străzile din Ubud. Dar nu mă deranjează absolut deloc.
Totuși, cumva, mi s-a strecurat din amintiri în suflet acest cântec de ieri dimineață.
Iar pe lângă acest cântec, mă tot văd dansând și mergând și absorbind viața de pe străzile din New York, în preajma sărbătorilor.
Inițial mi s-a părut stupid gândul, cum aș putea eu să merg în New York de Crăciun?
Dar apoi, mi-am dat voie să visez. Pentru că de ce nu? Dream big este o nouă mantră pe care mi-am însușit-o.
Și dacă aș putea fi în New York peste fix o lună de acum? Sau poate peste un an?
Dacă aș fi acolo ca să scriu Scrisori între Bali și New York pentru o săptămână? Hm, cine știe.
În aceste momente simt că pot face orice, mă joc de-a visarea și-mi pare că am o putere interioară care-mi poate transforma toate visurile în realitate.
Dar până atunci, azi am dansat pe străzile din Ubud.
Un dans pe străzile din Ubud
Cu fusta mea roșie, cu un mers săltat și cu un zâmbet până la oameni, la cer și înapoi, plutesc pe străzi.
Mă simt ca într-un film cheesy, nu romantic, în care (bineînțeles) sunt actrița principală care e pe cale să-și împlinească cel mai mare vis. Visul de a scrie o carte. Da, știm că deja o scrie însă așteaptă acea șansă extraordinară care o va ajuta să trăiască toate experiențele despre care visează să scrie.
Dar nici măcar nu mă gândesc prea mult la asta. Pun melodia pe repeat de câteva ori și continui să plutesc dansând pe străzi.
Și mă gândesc că putem fi fericiți cu atât de puțin. Cu o melodie de Crăciun, ascultată în noiembrie, pe străzi calde și pline de verde, dansând.
Și cred că știu secretul acestei fericiri. Recunoștința.
Recunoștința zilnică, pentru cel mai mărunt lucru pe care, poate de obicei, îl iau de bun.
În fiecare seară, de peste trei luni deja, scriu minim trei motive de recunoștință pentru ziua aceea care se încheie. Am mai spus despre asta, dar m-am gândit să repet.
Poate e cu folos mai departe.
Însă mai am ceva de spus.
Amintirea unui înger și durere
Tot azi, pe lângă bucuria asta și inima mea plină de iubire, am experimentat durere.
Iar de aici povestea devine tristă pentru actrița noastră, însă e ok. Plângem un pic împreună cu ea, că așa e viața și apoi ne întoarcem la bucurie.
Întâmplător am descoperit ceva. Vrând să fac puțină ordine în gmail, care mă tot atenționează că nu mai are spațiu, am luat foldere la rând. Și am ajuns la un folder de la locul de muncă din 2012.
Mai exact, la un mail în care eu îmi luam rămas bun de la colegii de acolo.
Iar în acel mail, printre toate răspunsurile primite …este o scurtă conversație la care mi s-a strâns inima și mi-au dat lacrimile.
Să spunem că numele lui este I.
(Nu voi spune numele lui întreg din respect pentru această conversație pe care poate abia azi o înțeleg)
Unul din îngerii pierduți în Colectiv.
Nu am povestit niciodată despre el, în scris, nu am avut ocazia să o fac. Când i-am găsit numele în lista oamenilor pierduți printre flăcări, am plâns.
Am fost și am lăsat o lumânare acolo, printre miile de lumânări.
Însă azi simt nevoia să aprind o lumină în suflet pentru el.
O poveste (de iubire?)
Am o mărturisire de făcut: deși mi-a fost coleg, eram puțin îndrăgostită de el. Nu a știut niciodată.
El era în povestea lui de iubire, eu în propria-mi poveste de iubire de atunci.
Însă îmi era extrem de drag, era cald și blând, respectuos, avea o inocență și o lumină a unui om bun, cu suflet imens, chiar dacă venea cu motocicleta la muncă – în mintea mea naivă doar „bad boys” conduceau motociclete. Poate asta a fost ceva ce m-a atras.
Privind aceste schimburi de mesaje dintre noi, mă întreb dacă nu a simțit și el ceva pentru mine. Nu că ar conta, nu că ar fi contat atunci.
Pur și simplu, mă pune pe gânduri altceva.
Am mai văzut povești de iubire în care oamenii rămân de dragul obișnuinței, din respect, din compromisuri, din cine știe ce motive care nu-i face fericiți.
Și trăiesc o viață pe jumătate, poate visând la altcineva, poate fiind îndrăgostiți de altă persoană, poate sperând la o șansă pentru o nouă viață.
Nu am de unde să știu ce e în sufletul lor, doar presupun. Așa cum nu pot da sfaturi pentru ce e corect.
Tot ce pot gândi acum este „Dar dacă?”
Dacă ne dăm voie să fim sinceri cu noi și cu persoanele de lângă noi? Dacă ne dăm voie să ieșim dintr-o viață care nu ni se mai potrivește, care ne ucide lent pe interior?
Dacă aș fi avut o mică discuție sinceră cu el: Hei, îmi ești cu adevărat drag. Știu că nu se va întâmpla nimic și nici nu am de gând, dar tot ce vreau să știi este că ești în inima mea și te prețuiesc.
Uneori nu avem o a doua șansă pentru a face lucrurile pe care ni le dorim.
Nu știu.
Tot ce știu acum este că sunt copleșită.
Azi, în aceste momente, îmi dau voie să plâng chiar dacă mai devreme am dansat pe străzi.
Azi, aici, eu sunt tristă pentru că am întârziat să-mi iau rămas bun. Sunt tristă pentru că l-am făcut mincinos, chiar dacă în glumă. Sunt tristă că a avut inima frântă.
Acum și inima mea este frântă un pic mai mult decât o aveam atunci când am aflat de plecarea lui la ceruri.
Dar îmi dau voie să-mi iau rămas bun de la el. Și să mă iert că nu am făcut-o poate cum se cuvine mai demult.
Pot fi fericită cu puțin și pot fi fericită în timp ce simt durerea.
Și tot găsesc puterea de a fi recunoscătoare.
Sunt recunoscătoare pentru că am dat întâmplător peste aceste mail-uri, pentru că mi-am amintit de un om care mi-a bucurat zilele cândva în 2012 și am simțit să-mi iau rămas bun prin această scrisoare, unde amintirea lui va rămâne pentru totdeauna.
Sunt recunoscătoare pentru că am putut să mai eliberez din durerea ascunsă-n adâncurile ființei mele.
I really can’t stay
Baby, it’s cold outside
I gotta go away
Baby, it’s cold outside…
Attraversiamo împreună spre Ananda prin dans, fericire, durere și iubire,
S.
Scrisori din Bali
Joi, 24 noiembrie 2022
Note dulci de final:
Joi am postat povestea visului meu de a scrie Scrisori din Bali. Am zis cum a început totul și unde sunt acum.
Acum sunt în momentul în care am nevoie de o șansă de la persoana/ compania potrivită, la momentul potrivit. De aceea, nu renunț să caut acea șansă. Și trimit zilnic mail-uri către diferite companii.
Însă, până atunci, orice suport – fie un share al scrisorilor favorite, fie o mică donație în Revolut, fie o cafea virtuală – mă ajută enorm.
Până găsesc persoana mea magică, cele mai urgente în acest moment sunt: chirie (300 Eur0), mâncare (în jur de 10-15 euro/ zi), bilet de avion către Singapore (160-200 Euro) pentru că expiră viza pe 09.12.2022. Experiențele mai pot aștepta un pic.
https://www.buymeacoffee.com/simona13 (aici banii vin în contul meu în 4-5 zile lucrătoare)
What do you think?