Cine sunt atunci când nu se uită nimeni?

Who am I when no one is looking? Who am I when I am not looking to be someone else that I am not?

Azi dimineață am ieșit pe stradă fără telefon, fără geantă, fără pelerină de ploaie. 

Am luat cu mine doar cheia de la cazare, bani și întrebările de mai sus repetându-se neîncetat.

Cine sunt atunci când nu se uită nimeni?

Privesc spre cer, privesc pe stradă, privesc oamenii zâmbind. 

Zâmbesc la lumea-ntreagă și lumea-ntreagă îmi zâmbește înapoi.

Iau de pe jos o floare de frangipani, de un galben pastelat, și mi-o așez la ureche. 

Este un obicei de “înfrumusețare” aproape zilnic în ultima săptămână. Ce accesoriu poate fi mai potrivit decât o frântură de natură așezată lângă ureche? 

Dar cine sunt atunci când nu caut să pretind a fi cineva care nu sunt?

Azi nu caut nimic. Nu caut să fiu nimeni anume. Nu caut să impresionez pe cineva.

Azi mă las, din nou, purtată de drum. Doar că sunt mult mai atentă la ce-mi spune inima și unde vor picioarele să mă conducă. 

Îmi pun mâna pe inimă: 

Show me the way. Guide me through. 

Îmi vine în gând să merg la Bali Buda pentru un dulce sănătos. 

De pe Monkey Forest fac dreapta pe Dewisita, încă o dată dreapta pe Goutama Sel. 

Iar când ies pe strada Hanoman vreau să fac stânga. Dacă aș face stânga, m-aș îndrepta spre Bali Buda. 

Dar picioarele mi se simt dintr-o dată grele. 

Închid ochii, așez iar mâna pe inimă (căci acolo e adevărul) și mă văd stând la masă la Atman Kafe privind spre lanul de orez. 

Știu că locul acela îmi dă o stare de calm, așa că mă întorc în sens opus și merg înainte.

Ajunsă aici, găsesc un loc liber cu vedere spre verde, spre cer, spre rațele din depărtare și spre doi oameni care lucrează pământul. E atât de familiar acest peisaj, atât de vindecător, atât de acasă.

Absorb, inspir, simt această imagine cu toți porii mei când aud o întrebare venind spre mine.

Domnul din stânga mea, la două scaune depărtare mă întreabă dacă am avut/ am o dimineață bună.

În câteva secunde se naște o conversație lipsită de limitele vârstei, de prejudecăți, de frică. 

Ne povestim lucruri profunde, despre viață, despre Bali, despre adevărul din inimile noastre. 

Un schimb de cuvinte, de energie, de vulnerabilitate care mă emoționează și mă face să simt o recunoștință profundă pentru o întâlnire neplanificată, dar dorită de Univers și de inima mea. 

Și, surprinzător (deși nu prea mă mai surprinde sincronicitatea și conexiunea momentelor de aici), avem același program astă-seară.

Poetry slam, la Ubud Writers Readers Festival. 

El – ca spectator. 

Eu – ca participant. 

David, mă-nclin pentru valoarea neprețuită pe care ai adus-o acestei dimineți și acestei întâlniri.

Scrisori din Bali

29.10.2022

BaliScrisori din Baliselflove