Cartea care m-a ținut trează o noapte întreagă

Când scriu rândurile astea am #treizecișidouădeoredecândsunttrează. 

Repet, treizeci și două de ore de când sunt trează.

În acest moment deja nivelul de energie este scăzut și pare că o să mă scufund într-un somn profund și lung cât de curând. 

Dar aș vrea să scriu acum măcar câteva gânduri despre orele trecute, despre carte, despre cuvinte și magnetismul lor.

Vreau să le scriu acum, pentru că mâine nu am să le mai țin minte la fel de intens.

Căci, într-un mod straniu, am avut mai multă claritate și energie decât am avut în zile normale cu nopți dormite.

Trebuie să iasă din casa aceea și din mintea ei.

Atunci când suntem în locuri familiare, persistăm în gândurile care ne frământă, adică în toate gândurile care ne fac nefericiți și de care nu avem nevoie cu adevărat. Iar atunci când plecăm în străinătate, trăim prin simțurile noastre, absorbind toate imaginile, mirosurile și sunetele noi și minunate.

Ne ridicăm deasupra zgomotului propriilor gânduri și existăm pe deplin în prezent…

… Santa Montefiore

Mai întâi, câteva gânduri despre cărți…

Pentru mine există trei categorii:

• Sunt acele cărți pe care le savurezi în tihnă. Lor le lași timp să-ți așeze treptat poveștile în inimă, le parcurgi pe mai multe zile, nu te grăbești să le descoperi finalul. 

• Sunt aceste cărți dificile, pe care nu ai vrea să le citești dar totuși o faci. Pentru că, indiferent cât de inconfortabil e subiectul, vrei să înțelegi mai mult, ai nevoie să ieși din zona de confort și faci acest efort cu asumare.

• Ah, apoi sunt acele cărți care te fac să uiți de propriile tale gânduri.  Sunt cărți care, o dată ce le-ai prins firul poveștii, te poartă într-o lume nouă iar realitatea ta nu mai există. Ești captiv întru totul în filele lor. Și rămâi atât de absorbit între acele pagini încât timpul pare că intră în altă dimensiune. Nu observi că, deși în carte pare că trec zile întregi, pe ceasul de pe perete s-au scurs doar câteva ore. 

Ei bine, din ultima categorie a fost și cartea care m-a ținut trează o noapte întreagă.

Iar această carte se numește: Necunoscuta din Paris ❤️

Cum ne-am întâlnit?

Zilele trecute am ajuns la o librărie căutând un cadou, dar înainte de a păși înăuntru mi-a atras atenția preț de câteva secunde un titlu din vitrină.

Era ultima disponibilă, așa că am luat-o (oricum asta aveam de gând) fără ca măcar să citesc câteva rânduri de pe copertă/ prima pagină, lucru pe care îl fac destul de rar.

Îndată ce am intrat la interior, prima mea întrebare a fost legată de cartea care se afla pe raftul ce dădea spre stradă.

Cu siguranță decizia mea a fost influențată și de faptul că ascult muzică franțuzească de la începutul anului.

La care se mai adaugă gândurile mele recente legate de Paris și Bordeaux – dau vina aici și pe draga mea Ștefania de la Luna Magică cu ale ei Cannelés de Bordeaux (delicioase de altfel).

Dar să revenim la carte.

Cum s-a simțit lectura ei?

Nu vreau să dezvălui povestea în sine, ori să fac analiză pe text – cred că am mai spus, sunt departe de a avea skill-uri de critică literară.

Daaar pot face un mic #spoileralert pentru cei care se așteaptă să descopere multe frânturi din Paris. Sunt foarte puține momente care se desfășoară acolo propriu-zis și acelea spre finalul cărții, dar nici nu va mai conta atât de tare.

Sau va fi de ajuns…

Se însera. Parisul era scăldat într-o caldă lumină chihlimbarie, cu soarele coborând lent pe cer, colorând apa Senei cu tușe limpezi de roșu și auriu. Luminile electrice străluceau în vitrinele magazinelor, iar luminile stradale cădeau peste o cascadă de frunze ruginii, purtate de vânt înainte să se îngrămădească pe pavajul ud și prin canale. David privi clădirile orașului cu acoperișurile lor gri, elegant curbate și străpunse de lucarne, și cu frumoasele balcoane de fier, și înțelese de ce Phaedra iubea atât de mult Parisul. Orașul acela încă păstra farmecul unei ere apuse.

Necunoscuta din Paris – Santa Montefiore

Dar ce va conta, ce a contat și pentru mine, va fi modul în care cuvintele te ademenesc în jocul lor. Un joc atât de fermecător pus în scenă de către această autoare romantică (pe care eu abia o descopăr).

O scenă hipnotică ce pare că te hrănește. Îți hrănește imaginația, îți aprinde simțurile și te rupe complet de realitate.

E ca un fel de meditație, un soi de transă care rămâne cu tine multă vreme după ce închizi cartea.

Ori cel puțin eu așa am experimentat-o.

Cum ne-am despărțit?

Am trăit cartea aceasta și am terminat lectura ei când deja se luminase de ziuă, în jur de 5:30-06:00. Și nu eram obosită, mă simțeam ca și cum ieșisem dintr-un vis.

Mi-am continuat ziua fiind într-o stare diferită față de atunci când mă trezesc după un somn de câteva ore. Și am mai avut zile după nopți nedormite însă rămâneam cu o anumită ceață mentală pe tot parcursul zilei.

Acum, ceva a fost diferit. Poate energia luată din cuvinte, poate detașarea de realitatea mea și amorțirea propriilor gânduri, poate pentru că totul s-a simțit ca o călătorie la Hampshire (spoiler alert).

Orice și oricum ar fi, sunt recunoscătoare pentru cartea care m-a ținut trează o noapte întreagă.

P.s:

Las aici câteva info pentru curioși:

Cartea este publicată de Editura Litera, disponibilă în multe librării și online. De ex., pe Elefant are un preț bun acum (24,95 RON): Necunoscuta din Paris

cărțicărți fainecititde cititliteranecunoscuta din Parispovestiputerea cuvintelor