Bun venit în junglă

Gândindu-mă la această zi din retreat, la cum să mă-ntorc în momentele de atunci și de unde să încep povestea, vocea asta faină (Tash Sultana) îmi răsună în gânduri:

Deși, în afară de refren, versurile nu se leagă de trăirile avute, îmi pare totuși a fi o introducere bună, potrivită. 

Bun venit în junglă.

Această junglă ce-mi pare mult mai blândă față de ce-mi imaginam. 

Pauză. La melodie și amintiri.

Vreau să mă întorc puțin la drumul până acolo. La ploaia văzută din mașină, plantații de hortensii (Lori ar fi fericită aici) și la lumina dimineții îmblânzind verdele lanurilor de orez. 

Lumina aia difuză, de început de toamnă, care atotcuprinde și înfrumusețează, învie și transformă, vindecă și eliberează. 

Iar acest verde mă urmează până-n inima junglei, la cascada Red Coral. 

Dacă zilele albastre sunt ca o poezie, zilele verzi sunt despre viață în toată fragilitatea ei.

Zile cu gust, cu o inimă deschisă, cu vulnerabilitate, lacrimi. 

Zile despre conectarea cu natura prin înrădăcinare și împământare, despre energia apei curgătoare. 

Zile verzi, zile divine, zile cu iubire. 

Stau pe pietre, în fața cascadei și-i las puterea să treacă prin mine, îmi sincronizez pulsul cu viteza sa și devin apă curgătoare la rându-mi. 

Stropii mari de apă vin ca o mângâiere pe fața mea întoarsă spre cer și pentru lacrimile ce nu le pot opri. Nici nu mai disting unde-mi încep lacrimile și unde se termină.

De aici, totul este interconectat.  De aici, începe viața. 

Și simt cum devin energie pură, cum palmele-mi devin electricitate și vibrație. Mă simt parte din Univers. 

Dar încă am nevoie să fiu ghidată. 

Primesc un prim semn la câteva zeci de minute distanță.

Familiaritate. 

Toamna, pe care am crezut că am lăsat-o acasă, în România, este aici cu mine. 

O frunză mare, de un galben amestecat cu un cărămiziu aproape uscat, îmi iese în cale. 

Nu sunt niciodată singură în natură, Ea mă va ghida întotdeauna spre mine și îmi va oferi mereu acel sentiment de familiaritate, ca să mă simt în siguranță. 

O supă cremă de dovleac îmi încălzește sufletul și îmi așează trăirile care vor avea să iasă mai târziu la suprafață. 

Al doilea semn.

Generozitate. Iubire. 

Un turist blond cu ochi albaștri, australian sau englez (nu cunosc așa de bine accentul), vine în restaurantul The Botanist să întrebe dacă vrea cineva un scuter. Îl plătise deja pe toată ziua însă nu nu mai avea nevoie de el, și ar fi vrut să fie cu folos pentru altcineva.   

Încep să plâng. Aici, în inima junglei, un necunoscut îmi amintește ce înseamnă bunătatea față de oameni. Am uitat că pot să simt iubire față de fiecare om pe care-l întâlnesc. Am uitat. 

Al treilea semn.

Breath of the cosmos. Breath of life. 

Aleg o carte de tarot al cărui mesaj mă zguduie din interior: 

When we rely only on our own will, we’re micromanaging the Universe and resisting the natural flow of life. We’re not trusting the mysterious breath of life. We’re rejecting the great cosmic intelligent and relying instead on our personal strength. You’re being called to stop micromanaging the Universe and trust the breath of life. When you surrender to the greater will of life, you begin dancing with the rest of life. When you bow to the great mystery and say: Please use me, please show me the way,’ little by little you find yourself living your most fulfilling authentic life. When you surrender your personal will – when you relinquish control and release the way you think things should be and surrender to the greater will – you find yourself being led. You begin breathing the breath of life.

Respir adânc verdele din jur, cu mâna pe inimă, și cer să fiu ghidată:

Please lead me. Please show me the way.

O voce-mi șoptește în interior.

Welcome back to life. 

Scrisori din Bali

15.10.2022 & 27.10.2022

BalicălătoriijunglamundukScrisoriScrisori din Bali